BURSELE LUMII Investitorii europeni, atenţi la oficialii BCE

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 28 iunie 2023

Investitorii europeni, atenţi la oficialii BCE

Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, investitorii fiind atenţi la declaraţiile oficialilor BCE, în cadrul forumului de la Sintra, Portugalia.

Deutsche Börse

- Titlurile companiei auto germane Volkswagen AG au scăzut cu 2,3%, la 119,96 euro la ora locală 15.57. Fostul CEO al Audi, Rupert Stadler, a fost condamnat ieri, în Germania, la 21 de luni de închisoare cu suspendare în dosarul "Dieselgate" şi la plata unei amenzi în valoare de 1,2 milioane de euro, devenind astfel primul conducător al grupului Volkswagen sancţionat penal în scandalul motoarelor diesel trucate.

- Acţiunile grupului bancar Deutsche Bank AG au crescut cu 0,2%, la 9,20 euro la ora 16.00, cele ale Commerzbank AG au urcat cu 0,7%, la 9,66 euro. Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat ieri că inflaţia în zona euro este încă mult prea ridicată, astfel că BCE trebuie să continue să înăsprească politica monetară.

- Indicele DAX a scăzut cu 0,04%, la 15.807,09 puncte la ora 16.01.

Euronext Paris

- Acţiunile Kering SA, companie franceză ce deţine numeroase magazine şi branduri de lux, au câştigat 0,5%, atingând 504,70 euro la ora 16.01. Kering a încheiat un acord pentru cumpărarea brandului francez de parfumuri de ultimă generaţie Creed.

- Titlurile grupului hotelier francez Accor SA s-au apreciat cu 1,1%, la 32,87 euro la ora 16.02. Accor intenţionează să deschidă peste 1.200 de hoteluri în următorii cinci ani, majorând cu peste o cincime numărul resorturilor sale.

- Acţiunile companiei auto Renault SA au urcat cu 0,8%, la 35,92 euro la ora 16.03. O parte semnificativă din acţiunile viitoarei divizii de automobile electrice a grupului Renault ar putea rămâne în free-float, anunţă directorul general al acestuia, Luca De Meo.

- Indicele CAC 40 a crescut cu 0,02%, la 7.185,95 puncte la ora 16.04.

New York Stock Exchange

Bursele americane crescut uşor ieri dimineaţă, în aşteptarea publicării unor date privind economia SUA.

- Acţiunile International Business Machines Corp. (IBM) au urcat cu 0,3%, la 131,68 dolari la ora locală 10.25. Compania de tehnologie va achiziţiona platforma de gestionare a cheltuielilor Apptio, de la Vista Equity Partners, pentru 4,6 miliarde de dolari în numerar.

- Acţiunile Kellogg Co. au urcat cu 2,2%, la 67de dolari la ora 10.26. Goldman Sachs îndeamnă la achiziţia de acţiuni ale companiei alimentare.

- Indicele Dow Jones Industrial Average s-a apreciat cu 0,3%, la 33.821,97 puncte la ora 10.28, S&P 500 - cu 0,4%, la 4.346,72 puncte.

Nasdaq

- Titlurile Walgreens Boots Alliance Inc., companie de distribuţie a medicamentelor, au coborât cu 9,5%, la 28,60 dolari la ora 10.29, după ce aceasta şi-a modificat în sens negativ estimările de profit anual.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,5%, la 13.400,65 puncte la ora 10.30.

Tokyo Stock Exchange

Bursele din Asia au fluctuat ieri, după ce premierul Chinei a declarat că avansul economiei ţării sale accelerează.

- Titlurile constructorului aut o japonez Nissan Motor Co. au urcat cu 1,8%, la 545 yeni. Acţionarii companiei şi-au exprimat ieri sprijinul în favoarea directorului general Makoto Uchida şi a consiliului director, la prima reuniune generală anuală după ce Nissan a încheiat un nou acord cu partenerul de alianţă Renault.

- Titlurile JSR Corp., producător de materiale semiconductoare, s-au apreciat cu 7,1%, la 4.215 yeni. Japan Investment Corp. (JIC), fond de investiţii susţinut de guvern, a decis, la începutul săptămânii curente, să cumpere JSR pe circa 909,3 miliarde de yeni (6,4 miliarde de dolari).

- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 0,5%, la 32.538,33 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Acţiunile companiei miniere BHP Group Ltd. au crescut cu 1,5%, la 45,11 dolari australieni, cele ale Fortescue Metals Group Ltd. - cu 2,9%, la 21,95 dolari australieni, în baza speranţelor legate de stimulentele economice din China. În acelaşi domeniu, titlurile Rio Tinto Group au înregistrat un plus de 1,7%, la 114,64 dolari australieni.

- Acţiunile Perenti Ltd., companie minieră, au scăzut cu 6,1%, la 1,08 dolari australieni, după ce, luni, aceasta a anunţat că va cumpăra rivala mai mică DDH1 Ltd. într-o tranzacţie de 410 milioane de dolari australieni (273,84 milioane de dolari SUA). Acţiunile DDH1 au coborât cu 6%, la 0,86 ddolari australieni.

- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,6%, la 7.118,20 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb