BURSELE LUMII Pieţele europene, atente la datele economice

A.V.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 septembrie

Pieţele europene, atente la datele economice

Bursele din Europa au fluctuat ieri, investitorii fiind atenţi la datele privind economia regiunii.

Borsa Italiana

- Acţiunile Monte dei Paschi di Siena SpA s-au depreciat cu 1,3%, la 4,91 euro la ora locală 15.13, cele ale Intesa Sanpaolo SpA - cu 1,3%,la 3,78 euro. Italia ia în considerare să ceară băncilor o contribuţie simbolică, calculată în funcţie de câştigurile realizate în ultimii doi ani, a anunţat duminică publicaţia Corriere della Sera, fără să precizeze sursa informaţiei, transmite Bloomberg. Guvernul condus de Giorgia Meloni analizează o plată unică din partea băncilor, de 1-2% din profit, scrie ziarul italian.

- Indicele FTSE MIB a coborât cu 0,09%, la 33.732,37 puncte la ora 14.59.

Deutsche Börse

- Acţiunile Commerzbank AG au scăzut cu 0,5%, la 15,59 euro la ora 15.00. Grupul bancar italian UniCredit a informat ieri că şi-a majorat participaţia pe care o deţine la Commerzbank până la 21%, chiar dacă Guvernul de la Berlin a transmis că se opune unei preluări a băncii germane, potrivit Bloomberg. UniCredit a precizat că a achiziţionat un pachet suplimentar de 11,5% din acţiunile Commerzbank, care, adăugat la cota iniţială de 9%, duce deţinerea totală a băncii italiene la aproximativ 21%.

- Titlurile Hugo Boss AG s-au depreciat cu 2%, la 37,06 euro la ora 15.01. Analiştii Bank of America Global Research au redus ratingul acordat acţiunilor casei de modă germane la "undperform", de la "buy".

- Indicele DAX a crescut cu 0,7%, la 18.851,46 puncte la ora 15.01.

New York Stock Exchange

Bursele americane au crescut uşor ieri dimineaţă, în aşteptarea datelor privind inflaţia din SUA.

- Acţiunile Walmart Inc. s-au apreciat cu 0,3%, la 79,40 dolari la ora locală 09.41. Retailerul cu discount a răscumpărat titluri de aproape un miliard de dolari în cel de-al doilea trimestru fiscal, care s-a încheiat în 26 iulie, anunţă baystreet.ca.

- Titlurile General Motors Co. (GM) au coborât cu 3%, la 47,40 dolari la ora 09.41. GM va concedia temporar 1.695 de lucrători la fabrica sa Fairfax Assembly din Kansas, a anunţat compania, potrivit Reuters.

- Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,09%, la 42.100,24 puncte la ora 09.43, S&P 500 - cu 0,2%, la 5.711 puncte.

Nasdaq

- Acţiunile Intel Corp., cea mai mare companie de semiconductori din lume, au crescut cu 2,7%, la 22,42 dolari la ora 09.44, cele ale Qualcomm Inc. au coborât cu 0,08%, la 168,78 dolari. Potrivit Wall Street Journal, Qualcomm a înaintat o ofertă de preluare a Intel. Şi The New York Times a lansat această informaţie, adăugând că, deşi nu a fost făcută o ofertă oficială, discuţiile sunt în desfăşurare.

Conform Bloomberg News, Apollo Global Management s-a oferit să facă o investiţie asemănătoare capitalurilor proprii de până la 5 miliarde de dolari în Intel.

- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,2%, la 17.992,14 puncte la ora 09.51.

Seoul Stock Exchange

Bursele din Asia au urmat un curs mixt ieri, în aşteptarea unor reuniuni ale băncilor centrale din regiune.

- În contextul dat, acţiunile constructorului auto sud-coreean Hyundai Motor Co. au coborât cu 0,6%, la 249.000 woni, cele ale Kia Motors Corp. - cu 2,3%, la 103.200 woni.

- Titlurile producătorului de electronice Samsung Electronics Co. s-au depreciat cu 0,6%, la 62.600 woni, cele ale LG Electronics Inc. au urcat cu 0,7%, la 110.900 woni.

- Indicele Kospi a crescut cu 0,3%, la 2.602,01 puncte.

Sydney Stock Exchange

- Titlurile gigantului minier BHP Group Ltd. au coborât cu 1,3%, la 39,81 dolari australieni, cele ale Rio Tinto Group Ltd. - cu 0,6%, la 112,34 dolari australieni, odată cu declinul preţului minereului de fier. Pe acelaşi segment, acţiunile Fortescue Ltd. au urcat cu 0,3%, la 17,69 dolari australieni.

- Titlurile Coles Group Ltd., companie australiană care operează mai multe lanţuri de distribuţie, s-au depreciat cu 3,3%, la 18,59 dolari australieni, cele ale Woolworths Group Ltd. - cu 3,4%, la 33,79 dolari australieni, după ce aceşti retaileri au fost daţi în judecată de autoritatea australiană de reglementare a concurenţei pentru că au indus în eroare clienţii cu privire la reducerile de preţuri.

- Indicele S&P/ASX 200 a scăzut cu 0,7%, la 8.152,90 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb