Bursele europene au scăzut şi ieri, pentru a şasea sesiune la rând, din cauza temerilor legate de efectele inflaţiei, respectiv a majorării dobânzilor.
• SIX Swiss Exchange
- Acţiunile Credit Suisse AG s-au depreciat cu 4,7%, la 4,18 franci la ora locală 16.55, după ce Bloomberg a informat că Departamentul de Justiţie din SUA investighează dacă creditorul elveţian a continuat să-şi ajute clienţii din SUA să-şi ascundă activele de autrităţi.
- Indicele SMI a coborât cu 0,07%, la 10.200,74 puncte la ora 16.57.
• Euronext Paris
- Acţiunile producătorului auto Renault SA au scăzut cu 0,3%, la 30,64 euro la ora 16.58. Renault caută să realizeze un parteneriat cu producătorii sud-coreeni de baterii pentru vehicule electrice, urmărind să-şi majoreze capacitatea de producţie în Europa.
- Titlurile LVMH Moët Hennessy - Louis Vuitton SA, cea mai mare companie producătoare de bunuri de lux din lume, au urcat cu 2,1%, la 623,10 euro la ora 16.58, după ce acesta a raportat vânzări peste aşteptări pentru trimestrul al treilea.
- Indicele CAC 40 a scăzut cu 0,03%, la 5.831,44 puncte la ora 17.06.
• Deutsche Börse
- Titlurile Uniper SE, cel mai mare importator german de gaze naturale, au urcat cu 0,2%, la 3,39 euro la ora 17.07.
Germania se îndreaptă spre ţinta sa de a avea un nivel de 95% de stocare a gazelor naturale până la finalul lunii, conform DPA.
- Indicele DAX a coborât cu 0,2%, la 12.199,19 puncte la ora 17.08.
• New York Stock Exchange
Bursele americane au urmat un curs ascendent ieri dimineaţă, după publicarea datelor privind preţurile de producţie, care au crescut peste aşteptări, dând speranţe că banca centrală nu va fi agresivă în înăsprirea politicii sale monetare.
- În acest context, titlurile lanţului de magazine Walmart Inc. au urcat cu 0,2%, la 133,03 dolari la ora locală 11.27, cele ale producătorului de electronice Whirlpool Corp. - cu 0,2%, la 143,25 dolari.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,5%, la 29.374,86 puncte la ora 11.29, S&P 500 - cu 0,2%, la 3.597,49 puncte.
• Nasdaq
- Acţiunile producătorului de semiconductori Intel Corp. au crescut cu 1%, la 25,29 dolari la ora 11.29. Compania intenţionează să lanseze o amplă restructurare de personal, de ordinul câtorva mii de posturi, ca să-şi diminueze costurile şi să facă faţă încetinirii pieţei de computere personale, spun surse citate de Bloomberg.
- Titlurile Meta Inc., deţinătorul Facebook, au înregistrat un minus de 0,4%, la 128,04 dolari la ora 11.30. Meta a prezentat marţi dispozitivul său de realitate virtuală şi mixtă Quest Pro.
- Acţiunile Amazon.com Inc. au urcat cu 0,3%, la 112,49 dolari la ora 11.31. Gigantul de retail online a declanşat marţi sezonul cumpărăturilor de sărbători cu cel de-al doilea eveniment major de vânzări al său din acest an.
- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,09%, la 10.435,96 puncte la ora 11.32.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au fluctuat ieri, influenţate de temerile legate de o eventuală recesiune.
- Titlurile companiei auto japoneze Nissan Motor Co. s-au depreciat cu 2,4%, la 450 de yeni, cele ale Honda Motor Co. - cu 0,8%, la 3.195 yeni. Confor unui sondaj publicat ieri, încrederea mediului de afaceri nipon în economie a scăzut în octombrie, pentru a doua lună consecutiv, ajungând la cel mai mic nivel din ultimele cinci luni.
- Acţiunile gigantului bancar Mitsubishi UFJ Financial Group Inc. au pierdut 0,6%, atingând 646 de yeni. Ministrul Finanţelor din Japonia, Shunichi Suzuki, a declarat că guvernul va lua măsurile necesare pe piaţa alutară, dacă va fi nevoie.
- Indicele Nikkei 225 a coborât cu 0,02%, la 26.396,83 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile companiei miniere Rio Tinto Group Ltd. s-au depreciat cu 1,9%, la 95,08 dolari australieni, cele ale Fortescue Metals Group Ltd. - cu 2,8%, la 16,76 dolari australieni, din caua temerilor legate de consum, dat fiind noul lockdown din China.
- Titlurile Lake Resources Ltd. au câştigat 2%, afişând un preţ de 1,01 dolari australieni, după ce compania a semnat un acord pentru furnizarea de litiu pentru un proiect în Argentina.
- Acţiunile Queensland Pacific Metals Ltd. au urcat cu 16,7%, la 0,18 dolari australieni. Societatea a încheiat un acord angajant de investiţii cu General Motors Co.
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,04%, la 6.647,50 puncte.