BVB Acţiunile Romgaz, cele mai lichide, în prima şedinţă din mai

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 mai 2016

Jumătate din lichiditate, realizată prin tranzacţii cu titluri de stat

Jumătate din lichiditate, realizată prin tranzacţii cu titluri de stat

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 67,54 milioane de lei (15,05 milioane de euro).

Raportul zilnic realizat de firma de brokeraj Prime Transaction punctează: "Săptămâna a debutat cu scăderi ale indicilor Bursei de Valori Bucureşti de până la 1,46% în cazul BET-FI. Şedinţa de azi (ieri, n.r.) a fost marcată de continuarea presiunii la vânzare pe titlurile Romgaz, acestea înregistrând un declin de peste trei procente, până la 22,75 lei/acţiune. Acţiunile Romgaz au fost totodată şi cele mai tranzacţionate titluri în prima şedinţă din luna mai. Valoarea tranzacţiilor de azi (ieri, n.r.) a depăşit 15 milioane de euro în contextul în care 50% din lichiditate a fost asigurată de tranzacţiile cu titluri de stat".

Aşadar, pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Romgaz" (SNG), simbol pe care au fost realizate transferuri în valoare de 7,79 milioane de lei. Cotaţia SNG a coborât cu 3,19%.

Titlurile "Fondul Proprietatea" (FP) s-au depreciat cu 0,67%, la 0,743 lei/unitate, în urma unui rulaj de 4,43 milioane lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) de 4 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 9,4 lei/unitate, în urcare cu 1,84%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Banca Transilvania" (TLV), cu un rulaj de 3,5 milioane de lei. Cotaţia TLV a coborât cu 1,3%, ultimul preţ fiind de 2,65 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, trei tranzacţii. Două dintre acestea, însumând 5,71 milioane lei, au fost realizate cu titluri FP, la preţul de 0,745 lei/unitate, în depreciere cu 0,4%.

De asemenea, a fost înregistrat un transfer cu titluri SNG, de 1,72 milioane de lei, în scădere cu 2,13%, la preţul unitar 23 lei.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a coborât cu 0,65%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, s-a depreciat cu 0,64%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,74%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,95%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb