Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, într-un context pozitiv pentru activele de risc, principalele burse europene încheind cu ziua cu avansuri consistente.
BET, ce inlcude cele mai lichide şaptesprezece acţiuni ale bursei noastre, cu excepţia SIF-urilor, s-a apreciat cu 0,28%, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a urcat cu 0,22%.
Rulajul a rămas la valori scăzute, conform tendinţei din ultima perioadă, în şedinţa de ieri valoarea tranzacţiilor ridicându-se la 19,88 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului, de circa 52,19 milioane de lei.
Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul zilnic al societăţii: "Indicii BVB au închis şedinţa de tranzacţionare cu evoluţii pozitive, cel mai mare avans, de 0,68%, fiind înregistrat de indicele BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a fost de 4,1 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă. Banca Transilvania (TLV) a fost cel mai lichid emitent cu un rulaj de 26% din valoarea tranzacţionată. Din indicele BET, remarcăm evoluţia emitentului Nuclearelectrica (SNN), care a crescut cu 6,19% în şedinţa de astăzi (n.r. ieri), după ce în ultimele şase şedinţe a înregistrat scăderi ale cotaţiei. La polul opus, avem două societăţii care au avut corecţii de peste un procent: Alro (ALR), -2,51% şi Banca Transilvania, -1,38%".
Acţiunile Banca Transilvania, cea mai bine clasată companie a pieţei noastre de capital din indicele MSCI Frontier Markets, s-au depreciat până la preţul de 2,15 lei/unitate, pe fondul unui rulaj de 5,21 milioane de lei.
Locul al doilea în topul rulajului din piaţa "regular" a fost ocupat de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat ziua bursieră în creştere cu 0,81%, la 1,245 lei/acţiune, în condiţiile unor transferuri în sumă de 1,97 milioane lei.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) au terminat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 1,15 lei, în apreciere cu 0,76%, pe fondul unei valori a schimburilor de 0,33 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Nuclearelectrica, care au antrenat un rulaj 1,06 milioane de lei, ultima cotaţie a producătorului de energie fiind de 15,44 lei.
Prin piaţa "deal" a avut loc un transfer cu acţiunile SNP, în valoare de 1,58 milioane de lei, schimbul fiind realizat la preţul unitar de 0,33 lei, cu 0,76% peste referinţa din piaţa "regular".
Indicele compozit BET Plus s-a apreciat cu 0,24%, în timp ce indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, a avut un avans de numai 0,01%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,4%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Transilvania Construcţii" (COTR): +14,78%
2. "Ves Sighişoara" (VESY): 11,80%
3. "Nuclearelectrica" (SNN): +6,19%
4. "Dafora" (DAFR): +2,94%
5. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +2,60%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Electrocontact" (ECT): -13,73%
2. "Electromagnetica" (ELMA): -5,00%
3. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -3,52%
4. "Prodplast" (PPL): -2,58%
5. "Alro" (ALR): -2,51%