BVB Bursa consemnează cea mai redusă valoare tranzacţionată din 2018

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 aprilie 2018

Bursa consemnează cea mai redusă valoare tranzacţionată din 2018

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în prima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, o valoare a transferurilor de doar 4,39 milioane de lei (0,94 milioane de euro), cel mai mic rulaj înregistrat în acest an, în condiţiile în care pe piaţa "deal" nu a avut loc nicio tranzacţie.

Indicii BVB au avut creşteri pe linie, aprecierile fiind situate între 0,02% pentru BET-FI şi 0,66% pentru ROTX.

Marcel Murgoci, director de tranzacţionare în cadrul societăţii Estinvest, ne-a transmis: "Ziua bursieră de astăzi (n.r. ieri) a ieşit în evidenţă printr-un rulaj extrem de redus, chiar sub cel din şedinţa anterioară (n.r. de 5,09 milioane de lei), pe fondul, cel mai probabil, al faptului că pieţele europene au fost închise, cu ocazia Paştelui Catolic. Totodată, nu a existat nicio ştire importantă legată de piaţa internă, care să impulsioneze activitatea la BVB.

Probabil că întreaga săptămână va fi caracterizată de o lichiditate scăzută, ţinând cont de faptul că ne apropiem de Paştele Ortodox.

Cred că, după această perioadă, când vor începe să aibă loc şi Adunările Generale ale Acţionarilor pentru companiile listate, rulajul va reveni la valori normale".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Romgaz (SNG), cu o valoare tranzacţionată de 0,8 milioane de lei, ultima cotaţie fiind de 37,95 lei/unitate, în urcare cu 0,53%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile OMV Petrom (SNP), preţul de închidere al acţiunii societăţii petroliere fiind de 0,3215 lei/unitate, în apreciere cu 1,1%, în contextul unor transferuri de numai 0,54 milioane de lei.

Acţiunile Transelectrica (TEL) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 23,25 lei, cotaţia emitentului coborând cu 1,06%, pe fondul unei valori a transferurilor de 0,45 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat ziua bursieră la preţul de 2,62 lei/acţiune, în creştere cu 0,57%, în contextul unui rulaj de 0,38 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii ale bursei cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 0,63%, iar indicele BET-Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de acţiuni de la BVB, s-a apreciat cu 0,59%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale bursei, a urcat cu 0,51%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii a săltat cu 0,59%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +14,74%

2. "Oltchim" (OLT): +14,21%

3. "Conted" (CNTE): +4,65%

4. "Erste Group Bank" (EBS): +4,38%

5. "Ropharma" (RPH): +3,03%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -8,93%

2. "VES" (VESY): -7,96%

3. "Uztel" (UZT): -2,26%

4. "Cemacon" (CEON): -1,69%

5. "Antibiotice" (ABT): -1,52%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb