Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă aflat în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Finanţelor, Guvernul doreşte să excepteze 32 de persoane din sistemul bugetar, funcţionari publici, de la măsurile de austeritate stabilite pentru anul 2025. Din analiza dispoziţiilor cuprinse în iniţiativa de act normativ, în ciuda prevederilor din Ordonanţa "Trenuleţ", care prevedea îngheţarea salariilor bugetarilor la nivelul lunii noiembrie 2024, Executivul pare deja să se îndepărteze de această abordare.
Conform documentului aflat în consultare publică, beneficiarii acestor excepţii sunt în special personalul juridic de specialitate din Ministerul Finanţelor, Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi Ministerul Justiţiei. Astfel, personalul de specialitate juridică din Direcţia Generală Juridică a Ministerului Finanţelor, cu atribuţii în asigurarea asistenţei şi reprezentării juridice în litigii, va beneficia de o majorare salarială de 50% aplicată salariului de bază brut. Acest avantaj va fi aplicat unui număr de până la 20 de persoane din cadrul direcţiei. De asemenea, angajaţii Secretariatului General al Guvernului cu atribuţii în "asigurarea suportului documentar şi arhivistic, respectiv a asistenţei juridice de specialitate" vor primi aceeaşi majorare, dar măsura este limitată la doar şapte persoane.
În cadrul Ministerului Justiţiei, personalul de specialitate juridică "asimilat judecătorilor şi procurorilor", implicat în litigii internaţionale, inclusiv cele de arbitraj, va fi, de asemenea, remunerat conform noilor reglementări. Aici, numărul beneficiarilor este şi mai restrâns, fiind limitat la maximum cinci persoane.
În total, doar 32 de persoane vor fi exceptate de la măsurile de austeritate şi vor beneficia de aceste majorări. Cu toate acestea, având în vedere nivelul ridicat al salariilor din Justiţie şi Executiv, aceste beneficii ridică semne de întrebare privind sustenabilitatea bugetară, în condiţiile unui deficit extrem de ridicat.
Nota de fundamentare a proiectului de OUG motivează aceste majorări prin necesitatea de a "creşte gradul de implicare a autorităţilor publice în gestionarea problematicii specifice litigiilor arbitrale internaţionale". Un exemplu invocat este cazul tabloului "San Sebastian" al lui El Greco, care urmează să fie scos la licitaţie pe 5 februarie 2025 de Casa Christie's din New York. Autorităţile susţin că litigiile asociate acestui caz necesită eforturi sporite din partea personalului juridic implicat, justificând astfel stimulentele salariale.
Cu toate acestea, măsura ridică semne de întrebare, deoarece alte categorii de bugetari care gestionează dosare complexe sau volum mare de muncă nu sunt incluse în această excepţie. Mai mult, derogările încalcă direct principiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care stipulează explicit principiile egalităţii, nediscriminării şi sustenabilităţii financiare.
Amintim că anul 2025 a debutat sub semnul austerităţii în România, odată cu măsurile drastice impuse de Guvernul Ciolacu 2 pentru a menţine ţara pe traiectoria reducerii deficitului bugetar de la 8,6% în 2024 la 7% până la finalul anului 2024. Prin "Ordonanţa Trenuleţ" adoptată la finalul anului trecut, Guvernul stabilea că, în 2025, salariile bugetarilor, soldele de funcţie şi indemnizaţiile vor fi menţinute la nivelul lunii noiembrie 2024. Totodată, sporurile, compensaţiile şi primele au fost plafonate sau eliminate complet, iar măsurile de austeritate au fost justificate prin necesitatea "creării unui spaţiu bugetar pentru susţinerea investiţiilor publice" şi "păstrarea echilibrelor bugetare". Mai mult, în 31 decembrie premierul Marcel Ciolacu declara că fiecare leu plătit la salariu va fi justificat prin criterii de performanţă şi evaluări, iar angajările la stat vor fi îngheţate în 2025. În plus, a anunţat înfiinţarea Departamentului pentru Eficientizarea Activităţii Guvernamentale, menit să reducă cheltuielile statului cu 1% din PIB.
Totuşi, această politică pare să fie încălcată prin noul proiect de OUG, care protejează exclusiv anumite categorii de bugetari. Rămâne de văzut dacă Guvernul va extinde acest tip de măsuri derogatorii şi pentru alte categorii de bugetari, într-o încercare de a menţine un echilibru între austeritate şi necesitatea remunerării echitabile a funcţionarilor publici.
Mai arătăm că în timp ce Guvernul are bani pentru majorarea salariilor noilor speciali, prin acelaşi proiect de ordonanţă de urgenţă dispune suspendarea emiterii de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a titlurilor de plată realizată în baza dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi respectiv ale Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. Noua suspendare pare să nu mai ţină cont de aşteptările îndrituite ale beneficiarilor, mulţi dintre ei aflaţi de prea mult timp la vârsta senectuţii sau decedaţi între timp.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 07:58)
Incet, incet se alege praful de programul de austeritate si asa ajungem la junk....
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 08:50)
sa va temeti de "specialii" pe care AUR ii va aduce in diverse pozitii cheie.
termenul de gorile violente in mici magazine de portelanuri chinezesti va zice ceva ?!?
abia atunci o sa se ia romanii cu mainile de cap vazand ce au putut face cu alegerile lor de oameni ... am multe termene urate dar ma rezum la unul elegant.. "oameni supusi greselii".
cum sa votezi asa ceva? cum? inca sunt uimit.
E clar produsul a faptului ca 42% sunt analfabeti functional. Le dai sa citeasca ceva, le expui o idee, zic ca au inteles-o dar nu o pot reinterpreta, argumenta pro- sau contra- etc. Adica analfabeti functionali.
ASA APARE MAREA MASA DE VOTANTI AUR SI POT. Din randurile unor maimute asa-zis suveraniste coborate din copacul cunoasterii. In cap. Repede.
Ban.Cher.Vali
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 10:20)
da aur ar conduce probabil tot dupa sistemul promovam idioti loiali partidului.
exact ca si acum. ciolacu insusi n-are diploma de bac.
sigur ca mai nou e o mandrie sa n-ai diplome, dar , in fine.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 11:02)
Lasă bre fumigenele astea securiste.
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 11:33)
Nu ca nu ai avea dreptate dar AUR nu a ajuns inca la putere,nu dicteaza ei momentan legile tarii!Oricum,nu spuneai tu ca ai puterea de a infaptui miracole?Opreste-i!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 09:10)
Este incredibil!Nu este vorba despre faptul ca saraceste sau se imbogateste tara fiindca le mareste astora salariul,este vorba despre nesimtire ,nesimtire,nesimtire,despre dublu standard si despre legi intocmite special pentru unii.Asa s-au infiintat ministere,servicii ...pentru unele
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 11:39)
Alta grupare de „speciali”?Pentru ce?Sa fie de acord si sa ”aranjeze”justificarile sa para corecte?Minciuni,escrocherii etc.
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 12:15)
se va termina aventura la fel ca-n 2008. dobanzi de 14% , rugaviuni la fmi salveaza-ne si atunci vor taia toti specialii si bugetarii speciali si toata risipa. ca de fapt nu sunt bani.
5.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 12:16)
sau va veni georgescu si ala ne va termina f repede. faliment si nu mai platitm nimic la nineni. si asa-s chiaburi.
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 12:59)
Atentie, pensiile, inclusiv cele speciale nu au fost taiate in 2008.
5.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 30.01.2025, 14:10)
acum e si conditie PNRR , dar si cine ne va imprumuta in regimde urgenta pt pensionari de lux? la fel a fost si la greci , n-ai bani nu platesti pensii speciale.
in plus se zvoneste ca pensionari speciali sunt in spatele complotului georgescu cu rusia, scoaterea din eu cel rau.
a spus georgescu ceva de eliminarea pensiilor speciale ? n-am auzit.