Abandonul şcolar, combătut şi cu mese sănătoase

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 30 ianuarie

Abandonul şcolar, combătut şi cu mese sănătoase

English Version

Guvernul României a adoptat Hotărârea privind instituirea Programului naţional "Masă sănătoasă" în anul 2025, iniţiativă considerată de ministrului Educaţiei, Daniel David, un "mecanism fundamental" pentru reducerea abandonului şcolar. Programul presupune acordarea zilnică, gratuită, a unei mese calde sau, în cazurile în care aceasta nu poate fi asigurată, a unui pachet alimentar. Valoarea zilnică a suportului alimentar este stabilită la 15 lei per beneficiar, sumă care include taxa pe valoarea adăugată.

Extinderea acestui program va permite accesul a peste 500.000 de copii din reţeaua de preşcolari şi elevi din învăţământul preuniversitar la o alimentaţie adecvată. Ministrul Daniel David a subliniat că problematica abandonului şcolar este una majoră în România, iar măsurile sociale joacă un rol esenţial în prevenirea şi controlul acestui fenomen.

Obiectivul pe termen lung este ca, până în 2029, toţi elevii din învăţământul primar să beneficieze de programul "Masă sănătoasă", contribuind astfel la asigurarea unei educaţii echitabile şi accesibile pentru toţi copiii.

Patru din zece copii de gimnaziu (41%) nu doresc să meargă la liceu, ci să se angajeze, să lucreze în familie sau să urmeze un curs de calificare, iar aproximativ jumătate dintre liceeni fac mai mult de o oră dus-întors până la şcoală, conform raportului "Bunăstarea copiilor din mediul rural', 2024, World Vision România. Pe de altă parte, Organizaţia Salvaţi Copii informează că anul şcolar 2022-2023 a marcat un punct istoric negativ: 16% dintre copiii de vârstă gimnazială şi peste un sfert (25,03%)5 dintre adolescenţii de vârstă liceală se află în afara sistemului de învăţământ. Mai mult, rata abandonului şcolar timpuriu a atins 16,6% - cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, evidenţiind o tendinţă îngrijorătoare de deteriorare a sistemului educaţional: peste 19.000 de elevi de nivel primar şi gimnazial, precum şi peste 14.700 de elevi din licee şi învăţământul profesional au părăsit şcoala. Disparităţile istorice dintre oraş şi sat se menţin şi în educaţie, atingând cote care sfidează principiile fundamentale ale echităţii sociale: în timp ce zonele urbane dezvoltate înregistrează o rată a abandonului de 3,3%, aceasta creşte dramatic la 14,3% în oraşele mici şi atinge un nivel catastrofal de 27,5% în zonele rurale. În total, aproape 34.000 de copii au renunţat la parcursul educaţional obligatoriu. Referindu-ne la acelaşi interval de vârstă 7 - 17 ani (vârstă împlinită la 1 ian 2024), în România, 456.910 de copii sunt în afara scolii (2023-2024).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3023
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0281
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.4318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb