• Transferuri cu aproape 5% din SIF Muntenia, realizate prin piaţa "deal"
Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat săptămâna de tranzacţionare într-o notă pozitivă, toţi indicii marcând creşteri, în şedinţa de vineri.
Volumul înregistrat a fost de 57,77 milioane de lei, circa jumătate (52,15%) fiind realizat de cele două tranzacţii derulate prin piaţa "deal" cu acţiunile SIF Muntenia (SIF4), în sumă de 30,13 milioane de lei, la preţul unitar de 0,762 lei, în urcare cu 0,26% faţă de referinţă. Cele 39,6 milioane de titluri SIF4 ce au fost transferate, vineri, prin această piaţă, reprezintă 4,9% din capitalul societăţii de investiţii financiare.
În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction noteză: "Săptămâna s-a încheiat cu o şedinţă foarte bună, BET urcând cu 1,21%, iar BET-NG cu 1,71%.
Cel mai mare avans al zilei (n.r. dintre emitenţii importanţi ai bursei) a fost cel avut de Transelectrica (TEL), +7,79%, compania beneficiind, în continuare, de pe urma creşterii recente de tarif. Alte aprecieri consistente au fost înregistrate de titlurile OMV Petrom (SNP), +2,4%, Romgaz (SNG), +2,05%, BRD - Groupe Societe Generale (BRD), +1,71% şi Erste Bank (EBS), +1,33%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 12,4 milioane de euro, dintre care 12 milioane pe piaţa de acţiuni şi circa 300 de mii pe cea de certificate".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SNP, care au însumat transferuri în valoare de 6,05 milioane de lei, ultima cotaţie a companiei petroliere fiind de 0,3205 lei.
Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,4 lei/titlu, în urcare cu 0,84%, valoarea tranzacţiilor cu titlurile emitentului fiind de 5,47 milioane de lei.
Acţiunile SNG au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 37,35 lei, pe fondul unei valori transferate de 2,57 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Transgaz (TGN), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 328 lei/titlu, în scădere cu 0,61%, în contextul unui rulaj de 2,43 milioane de lei.
Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni ale bursei, a avut un salt de 1,06%, iar indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 0,09%.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a avut un salt de 1,03%, iar indicele BET-BK, reperul fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,91%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Condmag" (COMI): +14,29%
2. "Prodplast" (PPL): +12,61%
3. "Altur" (ALT): +12,12%
4. "Prebet" (PREB): +8,17%
5. "Transelectrica" (TEL): +7,79 %
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Amonil" (AMO): -12,50%
2. "Electroputere" (EPT): -9,38%
3. "Sphera Franchise Group" (SFG): -4,93%
4. "UAMT" (UAM): -4,44%
5. "Vrancart" (VNC): -2,14%