BVB Declin pe linie pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 august

Declin pe linie pentru indici

Acţiunile Banca Transilvania - pe prima treaptă în topul rulajului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în contrast cu aprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, s-a depreciat cu 0,33%, la 18.270 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un recul de 0,43%, până la 3.409 puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la numai 24,8 milioane lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 27,9 milioane lei şi cu mult mai mică decât media zilnică a acestui an, de 145 milioane lei, valoare care include şi ofertele Fidelis ce trag masiv media în sus.

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 3,9 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua în scădere cu 0,34%, la preţul de 29 lei.

Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), ce s-au depreciat cu 0,26%, la preţul de 0,759 lei, pe fondul unor schimburi de 2,4 milioane lei.

Acţiunile Infinity Capital Investments (INFINITY) au încheiat ziua la preţul unitar de 2,15 lei, în creştere cu 0,94%, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 1,9 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Nuclearelectrica (SNN), ce au cumulat un rulaj de 1,7 milioane lei, acţiunile SNN încheind ziua în declin cu 0,78%, la preţul de 44,5 lei.

În piaţa "deals" nu a fost realizat niciun schimb.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 1,19%, la 59.861 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un recul de 0,2%, la 1.286 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, s-a depreciat cu 0,23%, la 1.006 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Condmag" (COMI): +10,00%

2."Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): +9,15%

3."Rompetrol Rafinare" (RRC): +5,48%

4."Roca Industry" (ROC1): +4,97%

5."Impact Contractor & Developer" (IMP): +4,29%

Topul celor mai mari scăderi

1."Lion Capital" (LION): -6,30%

2. "MedLife" (M): -3,71%

3. "Transport Trade Services" (TTS): -3,39%

4. "Zentiva" (SCD): -2,65%

5."Carbochim" (CBC): -1,96%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb