BVB Declin pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 25 martie 2021

Declin pentru indici

Acţiunile TeraPlast - pe prima treaptă în topul lichidităţii

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor relativ reduse.

Indicele compozit BET Plus s-a depreciat cu 0,13%, la 1.622,84 de puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, ce reflectă parcursul celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursa noastră, a coborât cu 0,25%, până la 964,12 puncte.

Fără schimburi prin piaţa "deal", valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 45,62 milioane de lei, sub cea din şedinţa anterioară, de 49,9 milioane lei.

Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie în general negativă, spre deosebire de cea relativ în creştere înregistrată pe principalele burse europene. Indicele BET a pierdut 0,12% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,67% în cazul BET-FI şi +0,45% pentru ROTX. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 9,3 milioane de euro, sub media zilnică de 16,8 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Prefab (PREH), +3,87%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile TeraPlast (TRP), +3,02%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni.

Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Carbochim (CBC) cu -7,69%, în condiţiile unui volum sub media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o acţiunile MedLife (M), -2,43% pe fondul unui volum peste cel tranzacţionat în ultimele şase luni pentru acest simbol".

Pe prima treaptă a topului clasamentului valorii tranzacţiilor din piaţa "regular" s-au situat acţiunile TeraPlast (TRP), care au cumulat un rulaj de 7,1 milioane de lei, titlurile producătorului de materiale de construcţii încheind ziua la preţul de 0,82 lei, în creştere cu 3,02%.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au coborât cu 0,21%, până la 2,375 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,37 milioane de lei.

Pe treapta a treia a clasamentului rulajului s-au situat tilturile Fondul Proprietatea (FP), a căror lichiditate a fost de 3,59 milioane de lei, acţiunile FP încheind şedinţa bursieră în creştere cu 0,3%, la preţul 1,65 lei.

Titlurile OMV Petrom (SNP) au coborât cu 0,37%, la preţul de 0,4085 lei, în condiţiile unei lichidităţi de 3,32 milioane lei.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a scăzut cu 0,08%, la 2.099 puncte, în timp ce indicele energetic BET-NG s-a depreciat cu 0,34%, până la 782,75 puncte.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Prefab" (PREH): +3,87%

2. "Dafora" (DAFR): +3,08%

3. "TeraPlast" (TRP): +3,02%

4. "Erste Group Bank" (EBS): +2,79%

5. "Ropharma" (RPH): +1,79%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Carbochim" (CBC): -7,69%

2. "Mecanica Ceahlău" (MECF): -5,97%

3. "Alumil Rom Industry" (ALU): -4,67%

4. "BRK Financial Group" (BRK): -4,06%

5. "Oil Terminal" (OIL): -3,67%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb