Rulajul înregistrat ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a urcat la 66,55 milioane de lei (14,28 milioane de euro), cu mult peste valoarea înregistrată în şedinţa anterioară, de 24 de milioane de lei, cât şi peste cea medie a acestui an, de circa 49,6 milioane de lei.
Majoritatea cotaţiilor au încheiat şedinţa în teritoriu pozitiv, toţi indicii bursei încheind ziua în creştere.
Dragoş Mesaroş, director de tranzacţionare în cadrul Goldring, ne-a declarat: "Piaţa a reacţionat pozitiv la rezultatele financiare preponderent bune pentru anul 2017, ce au fost afişate astăzi (n.r. ieri).
Din punctul meu de vedere, Romgaz (SNG) a fost o surpriză plăcută, cu un profit de peste 80%. De asemenea Fondul Proprietatea (FP), a înregistrat un profit cu mult peste cel din anul 2016.
În cazul Nuclearelectrica (SNN) rezultatele au fost excelente. Totuşi, acestea nu au surprins, pentru că existau aşteptări ridicate pentru acest emitent.
Din punct de vedere tehnic, odată cu rezultatele de astăzi (n.r. ieri) şi graficele principalilor emitenţi încep să arate bine (n.r. creştere), după o perioadă nefastă".
Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SNG, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind de 35 lei/unitate, pe fondul unui volum de 13,4 milioane de lei, în creştere cu 2,94%.
Locul al doilea în clasamentul rulajului este ocupat de titlurile Banca Transilvania (TLV), preţul de închidere fiind de 2,325 lei/acţiune, în contextul unor transferuri de 13,18 milioane de lei, în urcare cu 1,09%.
Acţiunile Electrica (EL) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 11,84 de lei, pe fondul unui volum de 7,83 milioane de lei, în depreciere cu 0,34%.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ultima cotaţie, de 0,919 de lei/unitate, fiind în creştere cu 2,91% faţă de cea precedentă, în contextul unei lichidităţi de 5,39 milioane de lei.
Pe piaţa "deal" au avut loc două transferuri.
Cel mai important dintre acestea, în valoare de 3,43 milioane de lei, a fost realizat cu acţiunile TLV, la preţul de 2,285 lei/titlu, în scădere cu 0,65%.
A mai fost înregistrat un transfer cu acţiuni BRD - Groupe Societe Generale (BRD), de 2,72 milioane de lei, în creştere cu 0,15%, la preţul unitar de 13,6 lei.
Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni ale bursei cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 1,12%, în timp ce indicele BET-Plus, al celor mai tranzacţionate 40 de acţiuni de la BVB s-a apreciat cu 1,11%.
Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP) a crescut cu 0,42%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii a avansat cu 0,38%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale bursei, s-a apreciat cu 0,81%.
• Topul celor mai mari creşteri:
"UAMT" (UAM): +13,99%
2. "Prodplast" (PPL): +10,83%
3. "Oil Terminal" (OIL): +10,18%
4. "Bermas" (BRM): +8,49%
5. "Uztel" (UZT): +6,76%
____________________________
• Topul celor mai mari scăderi:
"Electroputere" (EPT): -13,79%
"Mecanica Ceahlău" (MECF): -13,33%
"Amonil" (AMO): -9,09%
"Cemacon" (CEON): -5,94%
5. "Turbomecanica" (TBM): -5,50%