BVB Închideri mixte pentru indici

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 aprilie 2020

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 11,52 milioane de lei, preţul titlurilor instituţiei de credit apreciindu-se cu 0,97%, la 2,09 lei.

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 11,52 milioane de lei, preţul titlurilor instituţiei de credit apreciindu-se cu 0,97%, la 2,09 lei.

Schimb "deal" cu 2,63% din SIF Transilvania

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis mixt şedinţa de ieri de tranzacţionare, BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni ale pieţei noastre de capital, cu excepţia SIF-urilor, având o scădere de 0,08%.

Prin piaţa "deal" a fost înregistrată o tranzacţie cu 2,63% din SIF Transilvania (SIF3), în valoare de 19,9 milioane de lei.

Cele 56,86 milioane de titluri SIF3 au fost schimbate la preţul unitar de 0,35 lei, cu 4,17% peste referinţa din piaţa "regular".

Tot ieri, a mai fost înregistrat un schimb "deal" cu acţiunile Banca Transilvania (TLV) în valoare de 0,97 milioane de lei, la preţul de 2,105 lei/titlu, cu 1,69% mai mare decât referinţa.

Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul zilnic al societăţii: "Indicii BVB au închis şedinţa de tranzacţionare cu evoluţii mixte. Variaţiile au fost cuprinse între -0,3% pentru BET-NG şi 0,31% în cazul indicelui BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a fost de 68,8 milioane lei, din care aproape 20 milioane lei sunt provenite dintr-o tranzacţie de tip «deal» cu acţiuni SIF Transilvania (SIF3). Din cadrul indicelui BET, avem două societăţi ce au avut creşteri de peste un procent: Conpet (COTE) 2,41% şi Transgaz (TGN) 1,88%. La polul opus, cea mai mare scădere de azi (n.r. ieri) a fost de 1,71%, înregistrată de Romgaz (SNG)".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 11,52 milioane de lei, preţul titlurilor instituţiei de credit apreciindu-se cu 0,97%, la 2,09 lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Romgaz (SNG), care au încheiat ziua bursieră la 28,75 lei/unitate, în condiţiile unor transferuri în sumă de 10,47 milioane lei.

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au terminat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 1,165 lei, în depreciere cu 0,85%, pe fondul unei valori a schimburilor de 7,88 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile Erste Group Bank (EBS), care au antrenat un rulaj 4,78 milioane de lei, ultima cotaţie a băncii austriece fiind de 90,96 lei, în creştere cu 0,2% faţă de cea din şedinţa anterioară.

Indicele compozit BET Plus, a scăzut cu 0,07%, în timp ce indicele extins BET-XT, a urcat cu 0,01%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 0,3%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Socep" (SOCP): +6,70%

2. "Electromagnetica" (ELMA): +6,67%

3. "Vrancart" (VNC): +5,19%

4. "Electroaparataj" (ELJ): +2,78%

5. "Conpet" (COTE): +2,41%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Societatea De Construcţii Napoca" (NAPO): -14,47%

2. "Bermas" (BRM): -9,72%

3. "Electroputere" (EPT): -9,09%

4. "Turism Felix" (TUFE): -8,00%

5. "Electroargeş" (ELGS): -3,57%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb