Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut închideri mixte, în sesiunea de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii, într-o zi cu scăderi în pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de acţiuni ale bursei noastre, a avut un avans de 0,04%, la 18.279 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 0,31%, până la 3.385 de puncte.
Valoarea tranzacţiilor a fost de 64,5 milioane lei, sub media zilnică a anului de 123,6 milioane de lei, în condiţiile în care nu a fost realizat niciun schimb de tip "deal".
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Indicii BVB au înregistrat evoluţii mixte în cadrul zilei de astăzi (n.r. ieri), variaţiile fiind cuprinse între -0,39% pentru BET-NG şi 0,06% în cazul indicilor BET-TR şi ROTX. Valoarea tranzacţiilor a fost de 12,98 milioane euro, cu 43% sub valoarea schimburilor din şedinţa de tranzacţionare anterioară (...). Din indicele BET, topul creşterilor a fost alcătuit din Banca Transilvania (TLV), 2,01%, Digi Communications (DIGI), 0,62% şi Romgaz (SNG), 0,51%. Cele mai importante scăderi au fost în cazul societăţilor: Transelectrica (TEL), -1,43%, Fondul Proprietatea (FP), -1,47% şi Medlife (M), -3,93%".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, ce au cumulat un rulaj de 15,3 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul de 32,95 lei.
Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile Hidroelectrica (H2O), ce au avut o depreciere de 0,16%, la 123,7 lei, pe fondul unor schimburi de 11,1 milioane lei.
Acţiunile OMV Petrom (SNP) au încheiat ziua la preţul unitar de 0,7645 lei, în scădere cu 0,97%, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 7,1 milioane lei.
Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 3,4 milioane lei, acţiunile FP încheind ziua la preţul de 0,403 lei, în scădere cu 1,47%.
indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 0,39%, până la 1.289 de puncte, în vreme ce indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,01%, până la 1.069 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1."Mecanica Ceahlău" (MECF): +11,61%
2. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): +7,81%
3. "Armătura" (ARM): +6,74%
4. "Energopetrol" (ENP): +6,42%
5. "Artego" (ARTE): +5,14%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "MedLife" (M): -3,93%
2. "Ropharma" (RPH): -3,47%
3. "Antibiotice" (ATB): -3,38%
4. "Vrancart" (VNC): -3,02%
5. "Transilvania Broker de Asigurare" (TBK): -2,51%