BVB Indicii, în creştere, pe fondul unui rulaj aflat sub media acestui an

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 iunie 2016

Indicii, în creştere, pe fondul unui rulaj aflat sub media acestui an

Acţiunile "Electrica", cele mai lichide

Şase dintre principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri apreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare mai mare decât luni, de 19,8 milioane de lei (4,38 milioane euro).

Raportul zilnic realizat de compania de brokeraj Prime Transaction arată: "Indicii au avut evoluţii mixte astăzi (ieri, n.r.), majoritatea terminând şedinţa de tranzacţionare pe plus. Indicele de referinţă BET s-a apreciat cu 0,25%, ajutat de creşterea cu 1,42% a preţului acţiunilor Fondului Proprietatea (FP) şi cu 0,82% în cazul Romgaz (SNG). Cea mai slabă evoluţie din BET au avut-o titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), -1,6%. Alţi emitenţi cu evoluţii slabe au fost Erste Bank (EBS), -1,46% şi SIF Banat Crişana (SIF1), -2,1%. Lichiditatea a rămas mult sub media acestui an, fiind tranzacţionate acţiuni în valoare de doar 3,6 milioane de euro, la care s-au adăugat ceva mai mult de 700.000 de euro în tranzacţii cu certificate".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile "Electrica" (EL), simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 4,25 milioane de lei. Cotaţia TLV a urcat cu 0,63%, preţul de închidere fiind de 12,7 lei/unitate.

Titlurile "Transgaz" (TGN) au coborât cu 0,69%, la 286 lei/unitate, în urma unui rulaj de 4 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate acţiuni "Banca Transilvania" (TLV) de 2,15 milioane de lei, preţul de închidere fiind de 2,085 lei/unitate, în urcare cu 0,24%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Transelectrica" (TEL), cu un rulaj de 2,08 milioane de lei. Cotaţia TEL s-a apreciat cu 0,36%, ultimul preţ fiind de 27,5 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" a fost înregistrată o tranzacţie de 0,67 milioane lei, realizată cu titluri TLV, la preţul unitar de 2,08 lei, în stagnare.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a crescut cu 0,27%, iar indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,15%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,08%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 0,15%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb