Lichiditatea înregistrată în şedinţa de tranzacţionare de ieri de la BVB a fost de 16,64 milioane de lei, sub cea din ziua bursieră anterioară, dar şi sub media zilnică a acestui an, de 43,48 milioane de lei, în condiţiile în care oscilaţiile coşurilor de acţiuni de la bursa noastră au fost mai degrabă modeste.
Echipa de la Prime Transaction a descris, în raportul zilnic al societăţii, tabloul de ieri al pieţei astfel: "Săptămâna a început cu scăderi pentru toţi indicii BVB. Variaţiile au fost cuprinse între -0,41% pentru BETPlus şi -0,77% în cazul BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a scăzut considerabil, ajungând la doar 16,6 milioane lei, în contextul în care tranzacţiile cu titluri Banca Transilvania (TLV) au fost în valoare de 7,3 milioane lei. Banca Transilvania (TLV) a fost totodată şi singurul emitent din BET care a închis şedinţa pe plus. La polul opus, cele mai mari scăderi au fost cele ale MedLife (M) -1,84% şi Romgaz (SNG) -1,83%".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de titlurile TLV, care au înregistrat transferuri în valoare de 7,3 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului bancar fiind de 2,535 lei/unitate, în depreciere cu 0,20%.
Locul al doilea în acest clasament a deţinut de Fondul Proprietatea (FP), ale cărui titluri au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 1,08/ lei/titlu, în scădere cu 0,46%, valoarea tranzacţionată însumând 3 milioane de lei.
Acţiunile SNG au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 32,25 lei/acţiune, în depreciere cu 1,83%, pe fondul unei valori transferate de 1,8 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de OMV Petrom (SNP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,4075 lei/titlu, în coborâre cu 0,12%, în contextul unui rulaj de 0,49 milioane de lei.
Prin piaţa "deal" nu a fost consemnată nici o tranzacţie.
Indicele BET-BK, reperul fondurilor de investiţii, a urcat cu 0,69%.
Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră a coboarât cu 0,52%, iar indicele BET al celor mai lichide treisprezece acţiuni, a încheiat sesiunea de tranzacţionare în scădere cu 0,42%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): +14,28%
2. "Altur" (ALT): 5,56%
3. "Şantierul Naval Orsova" (SNO): +4,17%
4. "Electroputere" (EPT) +4,00%
5. "Aages" (AAG): +2,47%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Condmag" (COMI): -7,41%
2. "Cemacon"(CEON): -2,56%
3. "SIF Banat Crişana" (SIF1): -2,13%
4. "Electromagnetica" (ELMA): -1,87%
5. "MedLife" (M): -1,84%