BVB Lichiditatea rămâne la cote de avarie

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 februarie 2020

Lichiditatea rămâne la cote de avarie

Variaţii foarte reduse, pentru indicii bursei noastre

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în şedinţa de tranzacţioane de ieri, o valoare a rulajului de numai 18,69 milioane de lei, peste cele 17,21 milioane de lei din ziua anterioară, dar la nici jumătate din lichiditatea medie zilnică a anului trecut, de circa 40 milioane de lei.

În raportul zilnic al societăţii, echipa de la Prime Transaction, a notat: "Indicii BVB au înregistrat evoluţii mixte în şedinţa de astăzi (n.r. ieri). Variaţiile au fost cuprinse între -0,11% pentru indicele BET-XT şi 0,05% în cazul indicilor BET-BK şi BET-NG.

Valoarea tranzacţiilor a fost de 3,9 milioane euro, în uşoară creştere faţă de şedinţa precedentă, dar continuând să se afle într-o zona de minime. Cel mai lichid emitent a fost Fondul Proprietatea (FP), care a avut un aport de 7,8 milioane lei la valoarea tranzacţionată. Din cadrul indicelui BET avem două societăţi care au înregistrat creşteri de peste 1%, dar cu valori tranzacţionate nesemnificative: Sphera Franchise Group (SFG), 2,06% şi Transelectrica (TEL), 1%. La polul opus, BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a înregistrat cea mai mare corecţie, cu o scădere de 0,98%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile FP, care au încheiat şedinţa bursieră în creştere cu 0,37%, la preţul de 1,34 lei.

Pe poziţia a doua a acestui clasament se află acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au stagnat la preţul de 2,655 lei, valoarea tranzacţionată cu titlurile instituţiei de credit ridicându-se la 4,02 milioane lei.

Acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD) au angrenat un rulaj de 1,19 milioane de lei, cotaţia BRD încheind şedinţa de tranzacţionare în scădere cu 0,98%, la preţul de 16,14 lei.

Prin piaţa "deal" nu a fost înregistrată nicio tranzacţie.

Indicele BET, al celor mai tranzacţionate şaisprezece acţiuni de la bursa noastră, cu excepţia SIF-urilor, a coborât cu 0,06%, în timp ce indicele BET Plus, ce include cele mai lichide 37 de titluri de la BVB, a avut un recul de 0,05%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, s-a depreciat cu 0,09%, iar indicele BET-XT, ce include cele mai tranzacţionate 25 de acţiuni ale pieţei noastre de capital, a scăzut cu 0,11%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Electroputere" (EPT): +12,5%

2. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): +8,47%

3. "Uztel" (UZT): +8,18%

4. "Dafora" (DAFR): +7,07%

5. "Sphera Franchise Group" (SFG): +2,06%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Retrasib" (RTRA): -14,87%

2. "Ves Sighişoara" (VESY): -12,82%

3. "Prebet" (PREB): -2,14%

4. "SIF Muntenia" (SIF4): -1,48%

5. "Alumil Rom Industry" (ALU): -1,38%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb