BVB Ovidiu Dumitrescu, Tradeville: "Majoritatea indicilor BVB - în uşoară scădere, pe fondul evoluţiei pozitive la bursele occidentale"

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 23 martie 2017

Şapte dintre indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare de 30,46 milioane de lei (6,67 milioane euro), inferior celui înregistrat marţi, de peste 81 de milioane de euro, când şedinţa a fost dominată de oferta publică de răscumpărare a titlurilor "Fondul Proprietatea" (FP).

Domnul Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville, ne-a declarat: "Majoritatea indicilor Bursei de Valori Bucureşti au încheiat ziua în uşoară scădere, pe fondul unei evoluţii mai degrabă pozitive pe bursele occidentale, dar şi sub influenţa scăderilor de aseară (n.r. marţi seara) de pe bursa americană. Indicele BET a pierdut 0,07% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,57% (BET-FI) şi +0,67% (BET-NG). Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni de pe piaţa reglementată a fost de 5,89 milioane euro, sub media de 9,6 milioane euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal, dar şi din cadrul indicelui BET l-au înregistrat acţiunile Conpet S.A. (COTE) cu +14,8%, pe fondul tranzacţionării celui mai mare volum de acţiuni înregistrat în ultimul semestru, cel mai probabil datorită anunţului pozitiv privind dividendul propus a fi plătit anul acesta. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Energopetrol S.A. (ENP), cu -13,7%, volumul tranzacţionat fiind modest în termeni absoluţi".

Brokerii de la "Prime Transaction" arată, în raportul zilnic al firmei: "Indicii au avut evoluţii mixte astăzi, oscilând între o creştere de 0,67% în cazul BET-NG şi o scădere de 0,57% la BET-FI. Cea mai bună evoluţie a zilei a fost de departe cea a Conpet (COTE) +14,8%, după ce conducerea a propus acordarea unui dividend total de 16,58 lei pe acţiune, echivalent cu un randament de 16,9% la preţul de închidere de ieri. Majoritatea celorlalte acţiuni mari s-au depreciat, ieşind în evidenţă Bursa de Valori Bucuresti (BVB), -2,19%, Banca Transilvania (TLV), -1,09% şi SIF Oltenia (SIF5), -1,47%".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, simbol pe care au fost realizate tranzacţii în valoare de 6,04 milioane de lei. Preţul de închidere al transferurilor cu titluri TLV a fost de 2,73 lei/unitate.

Acţiunile FP au scăzut cu 0,57%, la 0,875 lei/unitate, în urma unui rulaj de 4,67 milioane de lei.

Tot ieri, au fost schimbate titluri COTE de 3,85 milioane lei, preţul de închidere fiind de 112,5 lei/unitate.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit acţiunilor "Transgaz" (TNG), cu un rulaj de 2,36 milioane de lei. Cotaţia TGN a crescut cu 0,56%, la preţul de 362 de lei/unitate.

Pe piaţa "deal" a fost înregistrată o tranzacţie în valoare de 0,86 milioane lei, cu acţiuni TLV, ce a fost încheiată la preţul unitar de 2,735 lei, în scădere cu 0,91%.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 34 de acţiuni de la BVB, a înregistrat o depreciere de 0,13%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 0,09%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,32%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Conpet" (COTE): +14,80%

2. "Oltchim" (OLT): +4,15%

3. "Grupul Industrial Electrocontact" (ECT): +2,35%

4. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +2,00%

5. "Oil Terminal" (OIL): +1,30%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Energopetrol" (ENP): -13,70%

2. "Petrolexportimport" (PEI): -9,20%

3. "Prefab" (PREH): -6,69%

4. "Romcarbon" (ROCE): -3,85%

5. "Conted" (CNTE): -3,64%

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. free online casino slots

    watch casino online  

    nj online casino  

    online casino usa

    online casino reviews 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb