BVB Peste jumătate din rulajul de ieri a fost efectuat cu acţiunile SIF

Andreea Negru
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 octombrie 2005

Scăderile la Bursă au continuat şi în cursul zilei de ieri, cînd indicii bursieri au înregistrat reduceri. Cea mai mare scădere de 0,57% a avut-o ieri indicele BET - FI care reflectă evoluţia cotaţiilor SIF. Lichiditatea s-a menţinut scăzută, perfectîndu-se tranzacţii în sumă de 22,15 milioane de RON, din care jumătate au fost efectuate cu acţiunile celor cinci societăti de investiţii financiare. În prima parte a zilei, investitorii au manifestat un comportament liniştit, fiind în expectativă. Însă, acest lucru nu s-a meţinut mult timp, iar scăderile de preţ s-au făcut resimţite pe toţi emitenţii.

La prima categorie, cel mai tranzacţionat emitent a fost "Petrom" Bucureşti, cu un rulaj de aproximativ 2,5 milioane de RON. În cursul zilei de ieri au fost efectuate transferuri cu circa 5,5 milioane de acţiuni SNP. După ce a atins minimul de 0,4490 RON/acţiune, spre final şi-au făcut apariţia cumpărătorii, generînd o apreciere a preţului pînă la nivelul de 0,4510 RON/acţiune. Acesta a fost cu 0,4% mai mic decît cel de la finele săptămînii trecute. Un alt emitent cu o evoluţie contrară cu cea a pieţei a fost ieri "BRD Groupe Société Générale". În timp ce principalii emitenţi au avut evoluţii negative, preţul titlurilor BRD a crescut. Preţul la finele sesiunii bursiere a fost aproape de cel maxim al zilei, respectiv de 13,2 RON/acţiune, în creştere cu 2,3% faţă de cel precedent. Valoarea totală a tranzacţiilor efectuate cu titlurile BRD a însumat circa 1,5 milioane de RON. O creştere mai semnificativă au înregistrat-o ieri titlurile "Rulmentul" Braşov. După ce în urmă cu cîteva zile a fost anunţată intenţia de privatizare a companiei de către AVAS, interesul cumpărătorilor la Bursă pentru acţiunile RBR a fost mai crescut decît de obicei. Astfel, ieri au fost tranzacţionate 190.000 de acţiuni, însumînd 28.600 RON. Preţul de închidere a fost cel maxim al zilei de 0,1530 RON/acţiune, în creştere cu 3,4% faţă de cel anterior.

La categoria SIF, cu excepţia SIF4 "Muntenia" şi SIF5 "Oltenia" ale căror preţuri au stagnat, celelalte societăţi de investiţii financiare au înregistrat corecţii de preţ. Cea mai mare scădere a avut-o ieri SIF3 "Transilvania". Preţul SIF3 la finalul zilei de tranzacţionare a fost de 1,69 RON/ acţiune, în scădere cu 1,7% faţă de cel precedent. Cel mai tranzacţionat emitent, cu un rulaj de peste 5,7 milioane de RON a fost SIF5 "Oltenia". Cotaţia la închiderea sesiunii a fost de 1,87 RON/acţiune foarte aproape de cea maximă a zilei de 1,88 RON/acţiune .

La categoria a doua, cel mai lichid emitent a fost "Rompetrol Rafinare" Constanţa. Cu titlurile rafinăriei s-au realizat tranzacţii în sumă de peste două milioane de RON şi circa 17,5 milioane de acţiuni transferate. Cotaţia a suferit corecţii uşoare pînă la preţul de închidere de 0,1150 RON/acţiune. Aceasta a fost în scădere cu 1,7% faţă de cel anterior.

Compania "Energopetrol" Cîmpina

Acţiunile companiei "Energopetrol" au crescut în cursul zilei de ieri pînă la limita maximă admisă de Bursa de Valori. Astfel, preţul de la finalul şedinţei a fost cel maxim, de 2,38 RON/acţiune, în creştere cu 15% faţă de cel precedent. Au fost transferate cu puţin peste 4.000 de acţiuni, în sumă de circa 10.000 RON.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb