BVB Prudenţa cumpărătorilor a diminuat lichiditatea pieţei

Diana Dorobanţu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 7 aprilie 2006

Şedinţa de tranzacţionare desfăşurată ieri a fost caracterizată de o tendinţă clară de scădere pe majoritatea emitenţilor. Au fost înregistrate diminuări serioase de preţ şi la cele mai lichide companii. Alin Brendea, de la "Prime Transaction", ne-a declarat: "Piaţa a scăzut semnificativ pe fondul incertitudinii în legătură cu situaţia unor importanţi emitenţi. Astfel, ieri, investitorii au manifestat o deosebită prudenţă la cumpărare, fapt care a dus la o lichiditate relativ redusă pentru această perioadă".

Toţi cei patru indici ai pieţei s-au depreciat, testînd noi minime. Cea mai importantă variaţie negativă, de -2,63%, a fost înregistrată de indicele BET FI care măsoară lichiditatea emitenţilor SIF. BET şi BET-C au scăzut cu aceeaşi pondere, repectiv -1,88%, pînă la 7.175 puncte şi 4.269 puncte.

Transferurile perfectate la categoria întîi a pieţei au totalizat 12 milioane RON, adică aproximativ 50% din totalul pieţei. Cel mai însemnat volum de tranzacţionare, de peste 10 milioane de acţiuni, a fost realizat sub simbolul SNP al companiei petroliere "Petrom" Bucureşti. Rulajul acestora a fost de 5,3 milioane RON. Evoluţia cotaţiei este în continuare afectată de discuţiile legate de vînzarea pachetului de 8% din capitalul emitentului către angajaţi. Astfel, ieri, cursul s-a depreciat cu -4,6%, ajungînd la 0,5141 RON/titlu. Maximul zilei s-a cifrat la 0,53 RON/titlu şi a fost atins în a doua parte a şedinţei de tranzacţionare.

În sectorul bancar, acţiunile societăţii bancare "Banca Transilvania" (TLV) au atras cei mai mulţi investitori. Valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat la 3,2 milioane RON. Şi această cotaţie a scăzut, cu -0,7 puncte procentuale, fiind astfel afectată de conjunctura pieţei de capital.

O evoluţie surprinzătoare a fost înregistrată de cursul acţiunilor "Rafinăriei Astra Română" (ASP), care ieri s-a majorat cu +10,5%, atingînd nivelul de 0,0371 RON. Titlurile rămîn, însă, foarte riscante avînd în vedere situaţia companiei, care momentan nu desfăşoară activitate de producţie, fiind închisă. Din acest motiv şi volumele de tranzacţionare sînt mici.

Cotaţiile tuturor emitenţilor SIF s-au depreciat ieri, mai ales pe finalul şedinţei de tranzacţionare, dar nu au fost înregistrate noi minime locale. Cel mai mult a scăzut preţul titlurilor SIF "Muntenia" Bucureşti (SIF4), cu -3,3 procente. Alin Brendea ne-a mai declarat: "Cumpărătorii sînt încă nesiguri faţă de ultimele noutăţi legate de societăţile de investiţii şi reacţionează ca atare".

Volumele de tranzacţionare la SIF-uri au fost destul de reduse ieri. Cele mai transferate la această categorie au fost acţiunile SIF5 "Oltenia" Craiova, însumînd 1,9 milioane RON.

Preţul titlurilor "SSIF Broker" Cluj Napoca (BRK) a scăzut cu 15% pe parcursul şedinţei de ieri, ajungînd la 3,1 RON. Iulian Panait, de la "KTD Invest", ne-a declarat: "Evoluţia de ieri a fost una previzibilă, deoarece investitorii care au cumpărat acţiuni nu au mai beneficiat de efectele celor două majorări de capital. După calculele specialiştilor noştri noul preţ de echilibru pentru aceste titluri se va cifra la 2,42 RON/acţiune. Prin urmare, în continuare, trebuie să ne aşteptăm la o ajustare de preţ".

"Rompetrol Rafinare" Contanţa

Ieri au fost reluate la tranzacţionare titlurile companiei constănţene "Rompetrol Rafinare" (RRC). Tredul descendent al pieţei s-a suprapus peste cel propriu acestor acţiuni iar cotaţia s-a diminuat cu 1,2 procente. Rulajul total s-a cifrat la 1,19 milioane RON, fiind cel mai ridicat de la categoria a doua.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb