BVB Rulaj de 25 milioane de lei, sub media anului

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 15 octombrie 2019

Rulaj de 25 milioane de lei, sub media anului

Transferuri "deal" cu 25% din Mecanica Rotes, la un preţ mai mult decât dublu faţă de referinţă

Valoarea tranzacţiilor realizate în prima şedinţă de tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a situat la numai 24,97 milioane de lei, sub media zilnică a anului de 40,77 milioane de lei, rulaj ce a fost ajutat şi de două tranzacţii "deal" în sumă de 6,45 milioane de lei, realizate cu acţiunile Mecanica Rotes (METY), listate pe Segmentul AeRO administrat de BVB.

Cele 11,72 milioane de acţiuni METY transferate ieri prin tranzacţiile negociate reprezintă 25,11% din capitalul producătorului de truse de sudură şi tăiere cu oxigaz, robinete pentru butelii şi reductoare din Târgovişte şi cores-pund deţinerii Mihaelei Golovatii.

Acţiunile au fost schimbate la preţul de 0,55 lei, cu 106,77% peste referinţa titlurilor MECY din Sistemul de Tranzacţionare Alternativ al BVB de vineri, de 0,266 lei.

În raportul zilnic al companiei, brokerii de la Prime Transaction au notat: "Săptămâna a început cu evoluţii mixte pentru indicii BVB. Variaţiile au fost cuprinse între -0,34% pentru indicele BET-FI şi +0,33% în cazul BET-NG.

Valoarea tranzacţiilor a fost de doar 5,25 milioane euro, din care 1,35 milioane de euro provin din două tranzacţii «deal» cu acţiunile Mecanica Rotes. Din cadrul indicelui BET, trei companii au avut creşteri de peste un procent: Electrica (EL) +2,24%, Trans-gaz (TGN) +1,09% şi Digi Communications (DIGI) +1%. La polul opus, cea mai slabă evoluţie a fost a acţiunilor Fondul Proprietatea (FP) cu o scădere de 0,84%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), valoarea transferurilor cu acţiunile instituţiei de credit ridicându-se la 7,9 milioane lei, într-o şedinţă în care cotaţia BRD a coborât cu 0,14%, la 14,2 lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 2,39 lei/titlu, în scădere cu 0,42%, pe fondul unui rulaj de 2,45 milioane de lei.

Titlurile FP au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 1,18 lei, în condiţiile unei valori transferate de 1,46 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile EL, care au angrenat un rulaj de numai 0,59 milioane de lei, ultima cotaţie a furnizorului şi distribuitorului de energie electrică fiind de 11,4 lei.

Prin piaţa "deal" nu a fost derulată nicio tranzacţie.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF--urilor, a coborât cu 0,11%, în timp ce indicele compozit BET Plus s-a depreciat cu 0,12%.

Indicele BET--XT, al celor mai tranzacţionate titluri ale bursei noastre a avut o scădere de 0,07%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii a urcat cu 0,13%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Patria Bank" (PBK): +4,43%

2. "Comcm" (CMCM): +3,33%

3. "Electrica" (EL): +2,24%

4. "Rompetrol Rafinare" (RRC): +2,13%

5. "BRK Financial Group" (BRK): +1,72%

------------------------------

Topul celor mai mari scăderi

1. "Bermas" (BRM): -13,33%

2. "Electroputere" (EPT): -8,33%

3. "SIF Banat - Crişana" (SIF1): -1,24%

4. "Oil Terminal" (OIL): -1,14%

5. "Biofarm" (BIO): -0,93%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb