Rulajul înregistrat în ultima şedinţă de tranzacţionarea a săptămânii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 30,93 milioane de lei, peste cel din şedinţa anterioară, de 18,3 milioane de lei, dar sub media zilnică a anului, de circa 47,57 milioane de lei.
Indicii au avut scăderi moderate, BET, ce include cele mai lichide şaptesprezece acţiuni de la bursa noastră, cu excepţia SIF-urilor, a avut un recul de 0,16%, în timp ce BET-XT, ce urmăreşte evoluţia celor mai lichide 25 de titluri de la BVB, s-a depreciat cu 0,19%.
Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul lor zilnic: "Toţi indicii au închis pe minus în ultima şedinţa de tranzacţionare din această săptămână. Valorile au fost cuprinse între -0,67% pentru BET-FI şi -0,01% în cazul indicelui BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a fost de 6,3 milioane euro, în creştere comparativ cu şedinţa precedentă. OMV Petrom (SNP) a fost cel mai lichid emitent cu o valoare tranzacţionată de 8,8 milioane lei. Din cadrul indicelui BET, Transelectrica a înregistrat cel mai mare avans cu o evoluţie de 2,33%. La polul opus, remarcăm corecţia de 3,91% înregistrată de titlurile Purcari Wineries (WINE), pe fondul unor tranzacţii în valoare de 25 mii lei. De asemenea, astăzi (n.r. vineri) s-a închis oferta de subscriere pentru titlurile de stat oferite prin programul Fidelis cu valori depăşind pragul de 2 miliarde de lei. Tranzacţia urmează să se efectueze în dată de 10 august".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile OMV Petrom, cotaţia SNP având o scădere de 0,16%, la 0,312 lei, valoarea tranzacţiilor cu acţiunile grupului petrolier fiind de 8,83 milioane lei.
Titlurile Banca Transilvania (TLV) au cumulat un rulaj de şapte milioane de lei, preţul acţiunii instiuţiei de credit încheind şedinţa de tranzacţionare la 2,15 lei, în creştere cu 0,94%.
Pe treapta a treia a clasamentului valorii tranzacţionate s-au situat titlurile SIF Muntenia (SIF), a căror cotaţie s-a apreciat cu 1,34%, la 0,756 lei.
Titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD) s-au depreciat cu 1,32%, la 11,98 lei, valoarea tranzacţiilor cu acţiunile băncii austriece fiind de 1,48 milioane lei.
Prin piaţa "deal" a fost realizată o tranzacţie cu acţiunile Transgaz (TGN), la preţul unitar de 284 lei, cu 0,35% sub referinţa din piaţa "regular", valoarea schimbului fiind de 1,42 milioane lei.
Indicele compozit BETPlus s-a depreciat cu 0,1%, în timp ce BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un declin de 0,05%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Aerostar" (ARS): +10,10%
2. "Ropharmna" (RPH): 7,83%
3. "Prefab" (PREH): +7,32%
4. "Transilvania Construcţii" (COTR): +7,14%
5. "Biofarm" (BIO): +3,90%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Purcari Wineries" (WINE): -3,91%
2. "Zentiva" (SCD): -2,04%
3. "SIF Moldova" (SIF2): -1,90%
4. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): -1,75%
5. "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD): -1,32%