BVB Rulaj de 73 milioane de lei

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 11 decembrie 2018

Rulaj de 73 milioane de lei

Toţi emitenţii din BET încheie şedinţa în teritoriul negativ Schimburi cu 1,5% din SIF Moldova şi 1% din SIF Oltenia, realizate prin piaţa "deal"

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregis-trat un debut negativ de săptămână din punctul de vedere al cotaţiilor, toţi cei nouă indici bursieri încheind ziua în scădere, în contextul în care lichiditatea înregistrată ieri a fost de 73,34 milioane de lei, peste valoarea medie consemantă în acest an, de circa 41,23 milioane de lei.

Mai mult de o treime din rulajul zilei a fost dat de tranzacţiile de tip "deal", în valoare cumulată de circa 33 milioane de lei.

Cea mai importantă dintre acestea, a fost realizată cu titlurile SIF Moldova (SIF2), la preţul de 1,234 lei/titlu, cu 0,48% sub referinţa din piaţa "regular", valoarea tranzacţiei fiind de 18,73 milioane de lei.

Cele 15,17 milioane de acţiuni schimbate ieri reprezintă aproape 1,5% din capitalul societăţii de inves-tiţii financiare cu sediul în Bacău.

A mai fost derulată o tranzacţie de tip "deal" cu acţiunile SIF Oltenia (SIF5), în cadrul căreia au fost transferate 5,98 milioane de acţiuni, reprezentând circa 1% din capitalul emitentului.

Schimbul a fost realizat la preţul unitar de 2,08 lei, cu 0,48% sub referinţă, valoarea tranzacţiei fiind de aproximativ 12,43 milioane de lei.

Un alt transfer "deal" a fost consemnat cu acţiunile OMV Petrom (SNP), în sumă de 1,81 milioane de lei, la preţul de 0,3625 lei/titlu, cu 0,96% sub referinţa din piaţa "regular".

În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction au caracterizat şedinţa de ieri de la BVB astfel: "Săptămâna a debutat cu scăderi de până la 1,45% în cazul indicelui BET. Şedinţa a fost destul de apatică, până în momentul închiderii, singurele aspecte notabile fiind -«deal-urile» cu acţiuni SIF Moldova (SIF2) şi SIF Oltenia (SIF5) ce au avut o valoare cumulată de peste 31 milioane lei. Pe parcursul şedinţei de tranzacţionare, scăderile au fost modeste, însă la închidere, ordinele mari de vânzare pe titlurile bancare au determinat scăderea mai pronunţată a indicelui. Astfel, BRD a scăzut cu 3,24%, iar Banca Transilvania (TLV) cu 3,29%. Corecţii de peste un procent au mai fost şi la Transgaz (TGN) -1,41%, OMV Petrom (SNP) -1,37% şi Conpet (COTE) -1,17%. În şedinţa de astăzi (n.r. ieri), niciun emitent din BET nu a reuşit să închidă pe plus".

În piaţa "regular" de la BVB, topul lichidităţii a fost condus de titlurile TLV, care au însumat transferuri de 11,95 milioane lei/acţiune, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,35 lei/acţiune.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile BRD, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 13,72 lei, rulajul consemnat cu titlurile instituţiei de credit fiind de 5,32 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz (SNG) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri la preţul unitar de 35,8 lei, cu 0,28% sub referinţă, în contextul unei valori trans-ferate de 4,37 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest clasament a fost ocupat de titlurile SNP, care au încheiat ziua bursieră la preţul de 0,361 lei/acţiune, în scădere cu 1,37%, pe fondul unui rulaj de 3,9 milioane de lei.

Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de titluri ale bursei, a raportat o retragere de 1,42%, iar indicele energetic BET-NG a avut o depreciere de 0,86%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale pieţei, a coborât cu 1,35%, în timp ce indicele BET-FI, care include cele cinci SIF-uri, plus Fondul Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,63%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb