Şedinţa de vineri de la Bursa de Valori Bucureşti a adus aprecieri moderate pentru majoritatea indicilor bursieri, dar şi o lichiditate în scădere, de doar 7,56 milioane de lei (1,75 milioane de euro).
Dintre indicii Bursei, doar BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) a încheiat şedinţa de vineri pe minus, pierzând 0,06%, până la 21.443,42 puncte. Indicele compozit al pieţei, BET-C, a câştigat, în schimb, 0,57%, apreciindu-se la 3.060,07 puncte, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece titluri de la BVB, a câştigat 0,53%, ajungând la 5.174,08 puncte.
Indicele BET-NG, al celor mai tranzacţionate companii ener-getice, a cres-cut cu 0,27% faţă de şedinţa de vineri, apreciindu-se la 743,47 puncte.
Acţiunile OMV Petrom (simbol SNP) au fost cele mai lichide în şedinţa de vineri, generând o lichiditate de 1,52 milioane de lei. În total, au fost tranzacţionate 4,76 milioane de titluri SNP, la preţuri cuprinse între 0,327 lei şi 0,333 lei/acţiune. Cotaţia de referinţă a stagnat la 0,33 de lei/acţiune.
Săptămâna trecută, Petrom a inaugurat sistemul de livrare a gazelor Hurezani, proiectat ca să optimizeze livrările de gaze în reţeaua naţională de transport. Investiţiile totale bugetate se ridică la circa 135 milioane de euro, au declarat reprezentanţii companiei.
Pe locul al doilea în calsamentului rulajelor de la BVB s-au situat acţiunile societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (SIF5), cu o lichiditate de 1,49 milioane de lei.
Cele 1,18 milioane de acţiuni SIF5 tranzacţionate vineri au avut preţurile cuprinse între 1,26 de lei şi 1,28 lei/acţiune. Cotaţia de referinţă s-a depreciat cu 1,56%, la 1,26 de lei/acţiune.
SIF5 a obţinut, în primele nouă luni ale anului curent, un profit de circa 73,23 milioane de lei, potrivit informaţiilor raportate Bursei de Valori Bucureşti (BVB). În perioada analizată, SIF5 a avut venituri din activitatea curentă în valoare totală de peste 143,63 milioane de lei, cu 43% mai mici faţă de cele înregis-trate în perioada similară a anului precedent.