Lichiditatea înregistrată în Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) s-a situat la 35,55 milioane de lei, sub cea din şedinţa anterioară de aproximativ 43,19 milioane de lei, dar peste media zilnică din acest an, de 28,78 milioane de lei.
Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a precizat: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie în general negativă, spre deosebire de cea înregistrată pe principalele burse americane, care au crescut în prima parte a zilei. Indicele BET a pierdut 0,29% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,80% (BET-NG) şi +0,33% (BET-FI). Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 7,44 milioane de euro, depăşind media zilnică de 6,02 milioane de euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile AAGES (AAG, +2,90%), pe fondul tranzacţionării unui volum sub media pe ultimele şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile Sphera Franchise Group (SFG), cu +2,12%, pe fondul tranzacţionării unui volum sub media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Transilvania Construcţii (COTR), cu -12,50%, având un volum redus, dar peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile Alro (ALR, -2,16%), pe fondul unui volum de acţiuni aflat peste media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".
În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de titlurile Banca Transilvania (TLV), care au înregistrat transferuri în valoare de 13,23 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,56 lei/unitate, în creştere cu 0,20%.
Locul al doilea în acest clasament a fost Fondul Proprietatea (FP), care a încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 1,195 lei/titlu, valoarea tranzacţionată însumând 7,03 milioane de lei.
Acţiunile SIF Oltenia (SIF5) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 2,53 lei/acţiune, în apreciere cu 2,75% pe fondul unei valori transferate de 2,59 milioane de lei.
Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de OMV Petrom (SNP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,451 lei/titlu, în coborâre cu 0,22%, în contextul unui rulaj de 1,87 milioane de lei.
Prin piaţa "deal" nu au fost consemnate tranzacţii.
Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni, se afla în scădere cu 0,29%. Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră s-a depreciat cu 0,22%.