BVB Scăderi abrupte pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 iulie

Scăderi abrupte pentru indici

Acţiunile Fondul Proprietatea, pe prima treaptă în topul rulajului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi abrupte în penultima sesiune de tranzacţionare a săptămânii, în ton cu declinul pieţelor europene. Indicele BET, ce grupează cele mai lichide douăzeci de titluri de la bursa noastră, a avut un declin de 1,43%, la 18.448 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a coborât cu 1,03%, până la 3.441 de puncte.

În Europa, pieţele au fost preponderent pe "roşu", după scăderea abruptă din sesiunea anterioară de pe Wall Street imprimată de sectorul tehnologic, în plin sezon de raportări financiare.

La Bucureşti, valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 89,7 milioane lei, sub media zilnică a anului, de 136 milioane lei, în condiţiile în care nu a fost realizat niciun schimb de tip "deal".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat un rulaj de 17,6 milioane de lei, titlurile FP încheind ziua în creştere cu 1,56%, la preţul unitar de 0,404 lei, după ce emitentul a anunaţat că intenţionează să deruleze o ofertă de răscumpărare de titluri proprii.

Pe poziţia a doua în topul valorii tranzacţiilor s-au situat acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au coborât cu 1,51%, la preţul de 0,781 lei, pe fondul unor schimburi de 14,2 milioane lei.

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au încheiat ziua la preţul unitar de 28,4 lei, în scădere cu 1,05%, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 13,6 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Aquila (AQ), ce au cumulat un rulaj de 8,4 milioane lei, acţiunile distribuitorului de bunuri de larg consum încheind ziua în scădere cu 0,39, la preţul de 1,265 lei.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,34%, până la 60.260 puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a avut un declin de 1,35%, la 1.317 puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un recul de 1,09%, până la 1.046 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Zentiva" (SCD): +7,91%

2. "Turism Felx" (TUFE): +5,52%

3. "Comelf" (CMF): +2,33%

4. "Prebet" (PREB): +2,31%

5. "Conted" (CNTE): +1,83%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Mecanică Ceahlău" (MECF): -8,70%

2. "Romcab" (MCAB): -6,06%

3. "Comcm" (CMCM): -4,37%

4. "BRD-Groupe Societe Generale" (BRD): -4,02%

5. "Impact Developer" (IMP): -3,33%

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. N-am înțeles ieri piața... De exemplu, nu înțeleg de ce a scăzut BRD, care va raporta foarte bine pe semestrul II, dat fiind vânzările de divizii.

    1. Vanzarile de divizii nu vor fi incluse in rez pt T2, inca nu sunt incheiate.

      De exemplu nu inteleg femeile, sau de ce scade TEI26E, sau de ce statul nu respecta legea

      ti s-a pus pata pe Albert :)))

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb