BVB Scăderi accentuate pentru indici, în ton cu declinul pieţelor europene

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 4 august 2023

Scăderi accentuate pentru indici, în ton cu declinul pieţelor europene

Acţiunile Hidroelectrica - pe prima treaptă în topul rulajului

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi accentuate în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu deprecierile pieţelor europene. Indicele BET, al celor mai lichide 20 de acţiuni ale bursei noastre, a avut un declin de 1,5%, la 13.134 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a depreciat cu 1,24%, până la 2.445 de puncte.

În Europa, indicele STOX600 avea, la ora 18:15, o scădere de 0,84%, într-un context marcat de ridicarea dobânzii cheie cu 25 de puncte de bază de către Banca Angliei, la 5,25%. În plus, pieţele sunt încă zdruncinate de anunţul că agenţia de rating Fitch a retrogradat ratingul de ţară al SUA, de la categoria AAA la AA+.

La Bursa de Valori Bucureşti, valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 108,5 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de 161 milioane de lei, în condiţiile în care în piaţa "deals" nu a avut loc niciun schimb.

Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "O nouă şedinţă cu scăderi semnificative, de peste un procent, pentru indicii BVB. Variaţiile au fost cuprinse între -1,9% pentru BET-NG şi -0,23% în cazul indicelui BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a fost de 21,96 milioane euro, sub media anului curent. Doar trei acţiuni au înregistrat rulaje de peste zece milioane lei: Hidroelectrica (H2O), Fondul Proprietatea (FP) şi Banca Transilvania (TLV). Din cadrul indicelui BET, Digi Communications (DIGI) a închis şedinţa de tranzacţionare fără variaţii ale cotaţiei bursiere, în timp ce restul emitenţilor au avut scăderi. Cele mai mari corecţii au fost înregistrate de: Electrica (EL), -4,35%, Romgaz (SNG), -3,38% şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB), -3,17%".

În piaţa "regular", topul tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Hidroelectrica, ce au cumulat schimburi de 44,2 milioane lei, titlurile H2O încheind ziua în scădere cu 1,35%, la preţul unitar de 109,5 lei.

Acţiunile Fondul Proprietatea s-au depreciat cu 0,52%, până la preţul de 1,91 lei, pe fondul unor tranzacţii de 16,9 milioane de lei.

Pe poziţia a treia în topul rulajului s-au situat titlurile Banca Transilvania, ce au coborât cu 1,22%, până la preţul de 21,06 lei, în condiţiile unei valori a tranzacţiilor de 10,9 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz (SNG) s-au depreciat cu 3,38%, până la preţul de 40 lei, pe fondul unor tranzacţii de 6,1 milioane de lei.

Indicele BET-XT, ce reflectă dinamica celor mai tranzacţionate 30 de titluri de la BVB, s-a depreciat cu 1,41%, până la 1.134 de puncte, în timp ce indicele BETAeRO, al companiilor listate în Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un declin de 1,02%, până la 896 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Prebet" (PREB): +3,64%

2. "Patria Bank" (PBK): +2,92%

3. "Zentiva" (SCD): +2,73%

4. "Electroargeş" (ELGS): +1,71%

5. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +1,38%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Socep" (SOCP): -14,48%

2. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): -11,46%

3. "Comelf" (CMF): -9,76%

4. "Ves Sighişoara" (VESY): -6,33%

5. "Artego" (ARTE): -6,09%

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Poate și bursa, revine la realitățile economice, în sfatsit

    Se scufunda. Acum e de marcat profiturile si reintrat mai jos.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb