BVB Scăderi pe linie pentru indici

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 februarie

Scăderi pe linie pentru indici

Acţiunile BRD - pe prima treaptă în topul valorii tranzacţiilor

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi pe linie, în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu declinul pieţelor europene, într-un context tulbure din punct de vedere geopolitic. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a coborât cu 0,72%, la 17.727 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,84%, până la 3.339 de puncte.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 57,9 milioane lei, sub cea din şedinţa anterioară, de 62 milioane lei, circa 85% provenind din schimburile cu acţiuni.

În piaţa "regular", topul valorii transferurilor a fost condus de acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD), ce au cumulat un rulaj de 10,7 milioane lei, titlurile instituţiei de credit încheind ziua la preţul unitar de 18,38 lei, în scădere cu 0,65%.

Pe poziţia a doua în topul rulajului s-au situat acţiunile Romgaz (SNG), ce s-au depreciat cu 0,67%, la 5,9 lei, în condiţiile unor schimburi de 7,2 milioane lei.

Acţiunile One United Properteis (ONE) au urcat cu 0,24%, la preţul de 20,8 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,5 milioane lei.

Pe poziţia a patra a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Banca Transilvania (TLV), ce au cumulat un rulaj de 4,4 milioane lei, acţiunile TLV încheind ziua la preţul unitar de 28,5 lei, în scădere cu 1,38%.

În piaţa "deals" a fost realizată o tranzacţie cu acţiuni Romgaz (SNG), în valoare de 1,2 milioane lei, schimbul fiind efectuat la preţul unitar de 5,9 lei, cu 0,67% sub referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a avut un declin de 0,19%, la 62.219 de puncte, în vreme ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,56%, până la 1.293 de puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor considerate relevante pentru Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a coborât cu 1,53%, la 863 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Electroaparataj" (ELJ): +6,90%

2. "Armătura" (ARM): +6,86%

3. "Artego" (ARTE): +4,90%

4. "Bermas" (BRM): +4,23%

5. "Ropharma" (RPH): +3,90%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Sinteza" (STZ): -6,58%

2. "Condmag" (COMI) : -5,88%

3. "Turism Felix" (TUFE): -3,85%

4. "UAMT" (UAM): -3,21%

5. "Transilvania Broker" (TBK): -2,88%

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ...

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb