Bursa de la Bucureşti a încheiat în creştere, cu 1,05%, pentru prima dată în ultimele şapte şedinţe, într-o piaţă unde un deal cu 0,21% din acţiunile BRD (BRD), de 11,3 milioane lei, a asigurat jumătate din rulajul de doar 22,3 milioane lei.
"Lipsa investitorilor activi în piaţă a devenit şi mai vizibilă în ultimile zile. Nici măcar anunţurile care impactează direct unele companii nu mai sunt suficiente pentru o revitalizare generală a pieţei, exemplul cel mai clar fiind liniaritatea arătată de acţiunile Fondul Proprietatea. Un alt motiv al lipsei de reacţie ar putea fi posibilele listări ale companiilor de stat şi dorinţa investitorilor de a avea un sold disponibil pentru aceste evenimente", a declarat Bogdan Niculae, trader la Departamentul Pieţe de Capital al Piraeus Bank, citat de Mediafax.
Imediat după anunţarea ieşirii Hidroelectrica din insolvenţă, acţiunile Fondului Proprietatea au urcat cu 2,4%, de la 1,6%, însă apoi creşterea s-a temperat la aproximativ 1%. Pachetul de acţiuni Hidroelectrica are una dintre cele mai importante ponderi în portofoliul Fondului Proprietatea.
La finalul şedinţei, acţiunile Fondului Proprietatea erau în creştere cu 1,61%, fiind cotate la 0,63 lei. Operaţiunile cu aceste titluri au cumulat 4 milioane lei.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat ziua în creştere cu 1,13%, în timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,92% peste nivelul de miercuri.
În acelaşi timp, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,71% peste ziua anterioară.
Acţiunile Transgaz au revenit pe verde, după ce miercuri au coborât cu aproape 2%. Corecţia de miercuri a venit la câteva ore după anunţul OMV potrivit căruia proiectul Nabucco Vest, în care este implicată şi compania Transgaz, a pierdut cursa pentru gazele extrase din Marea Caspică, de la Şah Deniz (Azerbaidjan). Consorţiul care operează exploatarea a optat pentru o altă rută de export către Europa.
La închiderea şedinţei de joi, titlurile Transgaz erau în creştere cu 1,73%, fiind cotate la 182,5 lei. Operaţiunile cu aceste titluri au însumat 421.000 de lei.
Investitorii au transferat în total acţiuni de 22,3 milioane lei (5 milioane euro), valoare dublă faţă de rulajul de miercuri, de numai 10,8 milioane lei (2,4 milioane euro).
"Volumele de tranzacţionare se pot îmbunătăţi odată cu publicarea rezultatelor financiare pe trimestrul al treilea, moment în care se poate forma o imagine destul de clară în privinţa performanţelor pe anul 2013", a mai spus Niculae.
Jumătate din lichiditatea pieţei a fost asigurată de un deal cu 0,21% din acţiunile BRD, de 11,3 milioane lei (2,5 milioane euro). Deal-ul a fost realizat la preţul de 7,5 lei/acţiune, cu 0,94% peste închiderea de miercuri, iar pe piaţa principală cotaţia titlurilor băncii a încheiat la 7,5 lei.
Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 253.000 de lei, valoare la jumătatea rulajului de miercuri, de 532.000 de lei.