BVB şi RASDAQ Cel mai redus rulaj din ultimele două luni

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 aprilie 2013

Cel mai redus rulaj din ultimele două luni

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,25%, într-o piaţă unde foarte puţini investitori au fost prezenţi la tranzacţionare şi lichiditatea a atins cel mai redus nivel din ultimele două luni, în condiţiile în care bursele europene au fost închise în continuare cu prilejul Paştelui catolic.

Piaţa a fluctuat foarte uşor încă din primele minute, în prima parte a zilei tranzacţiile fiind sporadice, iar rulajele extrem de reduse în cazul celor mai multe acţiuni. Piaţa s-a mai animat uşor în a doua parte a zilei, pe fondul unor ordine ceva mai mari de cumpărare şi cu preţuri în creştere uşoară, plasate în special pe acţiunile Fondului Proprietatea şi pe ale câtorva dintre SIF-uri.

Rulaje de peste 10.000 de lei au înregistrat acţiuni emise de un sfert dintre companiile listate.

"În condiţiile în care pieţele europene au fost închise datorită sărbătoririi Paştelui catolic, titlurile de la BVB au avut evoluţii fără noimă, variaţiile preţurilor datorându-se mai mult necesităţii executării unor ordine mai mari. Mai exact, faptul că acţiunile s-au confruntat cu o lipsă acută de lichiditate, ordinele din piaţă au găsit cu greu contraparte. În aceste condiţii, evoluţia per total a pieţei a fost fără niciun sens, preţurile tuturor acţiunilor au variat pe tot parcursul zilei în funcţie de presiunea exercitată punctual într-un moment al zilei. Chiar dacă închiderea a fost într-un ton mai optimist faţă de restul şedinţei, nu cred că putem lua în considerare ziua de astăzi în anticiparea evoluţiei săptămânale", a declarat Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, citat de Mediafax.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, şi indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, erau în stagnare.

În acelaşi timp, indicele extins al Bursei, BET-XT, s-a plasat cu 0,22% peste nivelul de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a încheiat ziua în stag-nare, iar indicele BET-FI a avansat cu 0,9%. BET-FI include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de doar 5,4 milioane lei (1,2 milioane euro), valoare cu 30% mai mică decât rulajul şedinţei anterioare, de 7,7 milioane lei (1,7 mili-oane euro). O lichiditate mai redusă decât cea de luni a fost înregistrată pe 28 ianuarie, când transferurile au cumulat 5,3 milioane lei (1,2 milioane euro).

"Situaţia de astăzi nu este o noutate şi cred că va persista în viitor. Investitorii locali nu sunt suficient de mulţi pentru a susţine lichiditatea la un nivel acceptabil, iar în perioada când investitorii străini nu sunt activi piaţa intră într-un con de umbră", a mai spus brokerul.

Acţiunile Fondului Proprietatea şi SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţa principală, cu transferuri de doar 1,8 milioane lei şi, respectiv, de 891 mii lei. Titlurile Fondului Proprietatea au crescut cu 1,35%, la 0,64 lei, iar acţiunile SIF Transilvania au urcat cu 1,71%, la 0,715 lei.

Titlurile Fondului s-au apropiat, astfel, din nou de nivelurile din primele zile de tranzacţionare la BVB, din ianuarie 2011.

Preţul de luni este cu 1,46% sub nivelul de la închiderea primei şedinţe a acţiunilor Fondului Proprietatea la bursă, din 25 ianuarie 2011, de 0,6495 lei. Preţul maxim istoric atins de aceste titluri la Bursă a fost în ziua listării, când unele trans-feruri au fost realizate la 0,675 lei/acţiune.

Pe segmentul destinat obligaţiunilor au fost transferate două pachete de titluri de stat în valoare cumulată de aproape 1,1 milioane lei.

Tranzacţiile de pe piaţa Rasdaq au cumulat 193.000 de lei, valoare aproape la jumătatea rulajului de vineri, de 356.000 de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb