BVB şi RASDAQ Electrica a coborât până la preţul de listare din iulie

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 21 noiembrie 2014

Electrica a coborât până la preţul de listare din iulie

Acţiunile Electrica (EL) au scăzut pe parcursul şedinţei de joi până la preţul de listare din luna iulie, după ce compania a anunţat că estimează un rezultat negativ în trimestrul al patrulea, în timp ce piaţa a urmat bursele dezvoltate din vestul Europei şi a închis în teritoriu negativ.

Principalii indici, BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide acţiuni, au închis în scădere cu 0,5%. BET Plus include cele mai lichide 40 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Valoarea acţiunilor tranzacţionate pe bursa de la Bucureşti s-a ridicat la 20,1 milioane de lei (4,5 milioane de euro).

Titlurile Electrica au închis în scădere cu 3%, la 11,09 lei/unitate, după o şedinţă în care preţul a coborât cu până la 3,8%, la un minim al zilei de 11 lei/unitate. Compania s-a listat pe bursă la începutul lunii iulie, la preţul de 11 lei/acţiune.

Transferurile cu titluri Electrica au totalizat 4,22 milioane de lei, în întregime în piaţa regular.

Compania a informat în bugetul de venituri şi cheltuieli propus spre aprobare acţionarilor la AGA din 18 decembrie că estimează un profit de 277,84 milioane de lei şi venituri de 4,69 miliarde de lei pentru anul în curs. Pentru primele nouă luni ale anului Electrica a raportat venituri de 3,55 miliarde lei (800 milioane euro), în scădere cu 10% faţă de perioada similară din 2013, din cauza reducerii consumului de energie şi a pierderii unor clienţi, precum şi profit net consolidat în creştere cu 4%, la 306 milioane de lei (circa 69 milioane euro).

"Ceea ce a anunţat Electrica, cu privire la pierdere, a cam speriat investitorii, care au şi alte opţiuni, precum Transgaz (TGN) sau Romgaz (SNG). Preţul de 11 lei/unitate ar putea fi de echilibru. Per ansamblu, există o uşoară corecţie a pieţei, influenţată de bursele externe", a declarat directorul de operaţiuni al SSIF Estinvest, Marcel Murgoci, citat de Mediafax.

Cotaţia Electrica a atins un maxim de 13,2 lei/acţiune în a doua jumătate a lunii septembrie.

Alte acţiuni din sectorul energetic au înregistrat, de asemenea, rulaje mai ridicate, dar impactul asupra pieţei a fost negativ. Astfel, operaţiunile cu titlurile Romgaz (SNG) s-au ridicat la 2,45 milioane de lei, iar cele cu Transelectrica (TEL) la 2,4 milioane de lei. Titlurile Romgaz au scăzut cu 0,5%, iar cele Transelectrica cu 1,1%.

Un declin mai lent decât al pieţei a consemnat OMV Petrom (SNP), cu o scădere de numai 0,3%, pe schimburi cu titluri ale companiei de 1,2 milioane de lei.

Indicele sectorului energetic, BET NG, a scăzut cu 0,9%, iar BET FI, compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea (FP), a înregistrat un declin similar.

Pe segmentul deal al bursei a avut loc un singur transfer, cu acţiuni Zentiva (SCD) de 3,3 milioane de lei, reprezentând 0,53% din capitalul producătorului de medicamente. În piaţa regular, au fost încheiate tranzacţii de numai 46.600 lei cu titlurile producătorului de medicamente, iar preţul a urcat cu 2,1%, la acelaşi nivel la care a fost perfectată şi operaţiunea deal.

Transferuri peste 1 milion de lei au consemnat şi titlurile Fondul Proprietatea, cu 2,14 milioane de lei, precum şi cu Banca Transilvania (TLV), cu 1,4 milioane de lei. Acţiunile băncii au scăzut cu 0,6%, în timp ce Fondul a consemnat un declin de 0,8%.

Indicele extins BET XT a scăzut cu 0,6%, iar BET BK a coborât cu 0,7%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb