BVB şi RASDAQ Lichiditate de 20 de milioane euro, ridicată de tranzacţiile "deal"

OCTAVIAN RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 13 ianuarie 2014

Lichiditate de 20 de milioane euro, ridicată de tranzacţiile "deal"

Brokerii: "Şedinţa de vineri a fost influenţată de volatilitatea ridicată de pe pieţele externe"

Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a fost, vineri, de 92,2 milioane de lei (20,28 milioane de euro), de 3,7 ori mai mare faţă de joi, în condiţiile unor creşteri uşoare ale tuturor indicilor de la BVB.

Cinci tranzacţii de tip "deal", cu acţiuni ale "Fondului Proprietatea" şi ale SIF4 Muntenia, SIF5 Oltenia şi SIF2 Moldova, în valoare totală de 67,2 milioane de lei (aproximativ 14,8 milioane de euro), au cumulat 73% din rulaj. Tranzacţiile au fost realizate sub cotaţiile de referinţă.

Un pachet de 0,37% din "Fondul Proprietatea" a fost schimbat la preţul negociat de 0,8335 lei/unitate, cu 1,36% sub cotaţia de referinţă, pentru suma de 43,42 milioane de lei.

Tot dintr-un foc a fost schimbat şi 1,41% din SIF4 Muntenia, pentru 10,08 milioane de lei. Vineri, a mai avut loc un "deal" cu 0,85% din SIF5 "Oltenia", pentru 9,79 milioane de lei, şi alte două tranzacţii negociate cu cu 2.841.000 acţiuni SIF2 Moldova, reprezentând 0,54% din capitalul social, pentru 4,17 milioane de lei.

Mihai Mureşian, director de tranzacţionare la "Intercapital Invest", pune "deal"-urile pe seama unor marcări de profit făcute de fonduri în piaţă şi se bazează pe faptul că au fost multe companii pe care s-au făcut realizat aceste tranzacţii.

În ultima şedinţă de tranzacţionare bursieră de săptămâna trecută s-au consemnat evoluţii predominant favorabile ale indicilor bursieri interni, în ton cu dinamica pieţelor europene, este de părere Andrei Rădulescu, Senior Investment Analyst în cadrul "SSIF Broker". Domnia sa ne-a declarat: "Se notează un plus de volatilitate după momentul comunicării datelor cu privire la dinamica pieţei forţei de muncă din Statele Unite, în luna decembrie. La fel cum s-a întâmplat şi pe parcursul ultimelor luni, dinamica indicatorilor lunari din piaţa forţei de muncă a primei economii a lumii a fost mixtă: pe de o parte, numărul de locuri de muncă create de economie a decelerat puternic în decembrie, la doar 74 mii, cu mult sub estimările pieţei (197 mii). La finele anului trecut economia americană mai avea de recuperat aproximativ 850 mii din cele 9 milioane de locuri de muncă pierdute în perioada Marii Recesiuni. Pe de altă parte, rata şomajului a scăzut, la 6,7%, de la 7% (piaţa anticipa un nivel de 7%). Aceste evoluţii mixte ale indicatorilor americani au determinat intensificarea speculaţiilor cu privire la ritmul de normalizare a politicii monetare a FED: pe de o parte, decelerarea creării de locuri de muncă a alimentat speculaţii cu privire la atenuarea procesului de normalizare a politicii monetare; pe de altă parte, apropierea ratei şomajului de nivelul menţionat de FED (6,5%) a determinat intensificarea speculaţiilor cu privire la posibilitatea intensificării taperig-ului (n.r. reducerea cantitativă) FED, dar şi a majorării dobânzii de referinţă încă din acest an".

Analistul ne-a mai spus că indicii bursieri interni au închis şedinţa pe creştere uşoară, notându-se evoluţia pozitivă a acţiunilor băncilor (cu excepţia BRD), dar şi a sectorului energetic (cu excepţia SNG şi Transelectrica). La nivelul SIF-urilor se notează dinamica SIF3 şi SIF1, cu creşteri de aproximativ 1%, ne-a mai spus domnul Rădulescu.

Vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,42%, la 6.599,76 puncte, indicele compozit BET-C a avansat cu 0,27%, până 3.413,51 puncte. BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), s-a majorat cu 0,48% la 609,75 puncte. Şi indicele societăţilor energetice, BET-NG a crescut cu 0,32%, la 678,59 puncte, indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat, cu 0,6%, la 1.288,29 puncte, iar indicele BET-FI, care reuneşte societăţile de investiţii financire şi Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,44%, la 31.710,32 puncte.

Pe lângă schimburile "deal", rulaje de peste 1 milion de lei au mai înregistrat acţiunile "Romgaz" (6,06 milioane lei), FP (2,84 milioane lei), Transgaz (2,65 milioane lei), SIF Transilvania (2,26 milioane lei), OMV Petrom (1,87 milioane lei), SIF Moldova (1,72 milioane lei) şi Banca Transilvania (1,54 milioane lei).

Acţiunile "Romgaz" (SNG) au ajuns la 34,65 lei/unitate, după o scădere de 0,35%, în timp ce cotaţia certificatelor globale de depozit, pe piaţa londoneză au stagnat la 10,20 dolari.

Creşteri puternice au înregistrat acţiunile Sinteza (15%), Uztel (14,93%), Siretul Paşcani (14,89%), Electroputere (14,78%) şi Amonil (14,49%).

Directorul de tranzacţionare de la "Intercapital Invest" consideră că aprecierea unor cotaţii precum cele menţionate începe să devină o mişcare normală şi că aceste evoluţii pot fi premergătoare unor schimbări de încredere în piaţă.

Luând în considerare volumele de tranzacţionare reduse, unii brokeri spun că astfel de aprecieri sunt pur speculative.

Pe piaţa Rasdaq, au fost efectuate schimburi de 706.509 lei, de 2,4 ori mai mari faţă de şedinţa de joi, când s-au realizat tranzacţii în valoare de 290.638 lei

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb