Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, cel mai scăzut nivel din ultimele 11 luni, aceasta ajungând la aproximativ 5 milioane lei (circa 1,12 milioane euro).
Indicii BVB au evoluat mixt în cadrul şedinţei de tranzacţionare de ieri, indicele compozit al pieţei, BET-C, coborând cu 0,13%, la 3.021,13 puncte.
Acţiunile Fondului Proprietatea (simbol FP) au coborât, la rândul lor, cu 0,22%, ajungând la 0,6760 lei/unitate. Pe piaţa Deal, nu a fost realizată nicio tranzacţie.
Magda Sîrghe, analist în cadrul Tradeville, precizează că au fost înregistrate subscrieri pe tranşa subscrierilor mari şi pe cea a subscrierilor mici, pe fondul începerii ofertei Nuclearelectrica pentru listarea la Bursă. Domnia sa ne-a declarat: "Şedinţa de tranzacţionare de la BVB s-a caracterizat printr-un rulaj foarte scăzut şi închideri mixte ale indicilor, doar cu BET-BK pe plus, marcate de fluctuaţii uşoare. Astăzi au început subscrierile în cadrul ofertei publice iniţiale a 10% din acţiunile, cu drepturi de alocare ataşate, ale Societăţii Naţionale Nuclearelectrica SA, fiind înregistrate subscrieri pe tranşa subscrierilor mari şi pe cea a subscrierilor mici. Pe plan extern ne aşteptăm ca tensiunile geopolitice din Siria, aproprierea şedinţei ECOFIN şi Eurogrup programate pentru 13 septembrie sau discuţiile despre atingerea plafonului datoriei în SUA să menţină gradul de incertitudine asupra evoluţiei pieţelor internaţionale".
În sfera SIF-urilor, cu excepţia cotaţiilor SIF Muntenia (simbol SIF4) şi SIF Oltenia (simbol SIF5), care au urcat cu 0,15%, la 0,67 lei/unitate, respectiv cu 0,66%, la 1,53 lei/unitate, acţiunile celorlalte trei societăţi au înregistrat, ieri, evoluţii negative. Astfel, titlurile SIF Banat - Crişana (simbol SIF1), s-au depreciat uşor cu 0,10%, la 1,0350 lei/unitate, SIF Moldova (simbol SIF2) cu 0,08%, la 1,2290 lei/unitate, iar cele ale SIF Transilvania (simbol SIF3) cu 0,53%, la 0,5650 lei/unitate.
Evoluţia titlurilor celor cinci societăţi de investiţii financiare a dus la scăderea cu 0,02% a indicelui BET-FI, la 25.106,06 puncte, iar indicele BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), a scăzut cu 0,14%, la 515,64 puncte.
Indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), s-a apreciat cu 0,09%, la 1.101,37 puncte, BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 0,25%, la 5.729,50 puncte, iar BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, cu 0,11%, la 634,60 puncte.
Investitorii au transferat pe piaţa Rasdaq, în şedinţa de ieri, acţiuni de 55.365,23 lei (12.384,57 euro), în scădere faţă de şedinţa precedentă, când s-a tranzacţionat de 478.430,20 lei (106.971,54 euro).