BVB Tranzacţii de numai 19 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 februarie 2023

Tranzacţii de numai 19 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului

Creşteri pentru majoritatea indicilor

Valoarea tranzacţiilor derulate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la numai 19,2 milioane de lei, sub media zilnică a anului, de 33,6 milioane de lei, în condiţiile în care prin piaţa "deals" nu a fost derulat niciun schimb.

Majoritatea indicilor au avut creşteri, într-o zi fără o direcţie clară în pieţele europene, care au aşteptat ultima decizie a Rezervei Federale privind ratele dobânzilor. Indicele BET, ce captează dinamica celor mai lichide 20 de acţiuni ale pieţei noastre, a avut un avans de 0,24%, la 12.168 de puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus s-a apreciat cu 0,22%, la 1.818 puncte. Indicele BETAeRO, al companiilor listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, a avut un avans de 0,05%, până la 878 de puncte.

Echipa de la Prime Transaction a scris, în raportul său zilnic: "Indicii BVB au înregistrat evoluţii mixte. Variaţiile au fost cuprinse între -0,09% pentru BET-BK şi 0,3% în cazul indicelui BET-NG. Valoarea tranzacţiilor a fost de 3,92 milioane euro, lichiditatea menţinându-se la valori minime. Doar trei emitenţi au înregistrat rulaje de peste un milion de lei: OMV Petrom (SNP), Banca Transilvania (TLV) şi Teraplast (TRP). Din indicele BET,acţiunile Alro (ALR) au avut cea mai mare creştere de astăzi (n.r. ieri), cu o apreciere a cotaţiei bursiere de 2,29%. La polul opus, titlurile TeraPlast (TRP) s-au corectat cu 4,05% după publicarea rezultatelor financiare preliminare pe anul 2022"

În piaţa "regular", clasamentul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom, ce au cumulat un rulaj de 7,7 milioane de lei, titlurile SNP încheind ziua în creştere cu 1,41%, la preţul de 0,4675 lei.

Acţiunile Banca Transilvania au stagnat, la preţul de 19,84 lei, pe fondul unor tranzacţii de 2,4 milioane de lei.

Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile TeraPlast, ce au coborât cu 4,05%, la preţul de 0,592 lei, în condiţiile unui rulaj de 1,2 milioane de lei. Pentru anul trecut, profitul preliminar al business-urilor care şi-au continuat activitatea în Grup a fost de 15,4 milioane de lei, sub cel de 42,3 milioane de lei, în 2021.

Acţiunile Romgaz (SNG) au urcat cu 0,12%, până la preţul de 40,15 lei, pe fondul unor schimburi de 0,3 milioane de lei.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea (FP), a avut un recul de 0,05%, la 49.722 de puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +6,20%

2. "Romcab" (MCAB): +4,22%

3. "Electroargeş" (ELGS): +3,45%

4. "Turism Felix" (TUFE): +3,01%

5. "Alro Slatina" (ALR): +2,29%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Bermas" (BRM): -6,61%

2. "Promateris" (PPL): -4,55%

3. "TeraPlast" (TRP): -4,05%

4. "Prebet" (PREB): -3,48%

5. "Transgaz" (TGN): -1,21%

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Pe la pranz FP a fost suspendat de la tranzactionare, cica la cererea ASF.

    1. ofeta de rascumparare de actiuni FP urmeaza sa fie anuntat pretul si de aceea.

      oferta la pret de 2,19 lei/actiune.

    În 01.02.2022 ANDRICI ADRIAN raportează că a scăzut la 4,67 % prin vanzarea din 30.01.2023 dar nu apare nici unde cand si cum a ajuns sa detina peste 5% din FRB.

    Sa vedem daca ASF se sesizeaza ca el mai are facute de astea si la IMP unde a luat doar o amenda modica. 

    1. Inainte de raportarea recenta nu detinea actiuni peste prag care sa necesite raportare, iar acum spune ca a scazut sub 5.

      Daca nu detinea peste 5% nu avea ce sa raporteze acum.

      Esti obligat sa raportezi la depasire prag si scadere sub prag.

      Pai, dacă nu a avut peste 5, cum rezulta din raportare, ce sens are raportarea la 4,7, de moment ce numai peste 5 se raportează?

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb