Valoarea tranzacţiilor derulate ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) s-a ridicat la 34,2 milioane de lei, cu mult sub media zilnică a anului trecut, de circa 95 milioane lei, 85% provenind din schimburile cu acţiuni.
Indicii au avut în mare parte scăderi, în contrast cu aprecierile din pieţele europene. Indicele BET, ce grupează cele mai trazacţionate 20 de titluri de la BVB, a scăzut cu 0,42%, până la 12.284 de puncte, în timp ce indicele compozit BETPlus s-a depreciat cu 0,4%, la 1.836 de puncte.
Brokerii de la Prime Transaction au scris, în raportul lor zilnic: "Toţi indicii pieţei principale au înregistrat evoluţii negative în şedinţa de astăzi (n.r. ieri). Scăderile au fost cuprinse între -0,45% pentru BET-BK şi -0,17% în cazul indicelui BET-FI. BETAeRO s-a apreciat cu 0,58%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 6,97 milioane euro, în creştere comparativ cu şedinţa de ieri (n.r. luni). Cel mai mare aport la rulajul zilnic a venit din două tranzacţii de tip DEAL cu acţiuni Romgaz (SNG), în valoare de 8,4 milioane lei (...). Din indicele BET, acţiunile Transport Trade Services (TTS) au fost singurele care s-au apreciat cu peste un procent, înregistrând o creştere a cotaţiei bursiere de 1,75%. La polul opus, titlurile MedLife (M) s-au corectat cu 2,5%".
În piaţa "regular", clasamentul valorii schimburilor a fost condus de acţiunile OMV Petrom (SNP), ce au cumulat un rulaj de 3,2 milioane de lei, titlurile SNP încheind ziua în creştere cu 0,84%, la preţul de 0,48 lei.
Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au scăzut cu 1,2%, până la preţul de 19,72 de lei, pe fondul unor tranzacţii de 2,8 milioane de lei.
Pe poziţia a treia a clasamentului lichidităţii s-au situat titlurile Romgaz (SNG), ce s-au depreciat cu 0,75%, la preţul de 39,9 lei, în condiţiile unui rulaj de 1,9 milioane de lei.
Acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au stagnat, la preţul de 13,5 lei, pe fondul unor schimburi de 1,7 milioane de lei.
În piaţa "deals" au avut loc două schimburi cu titlurile Romgaz, în valoare de 8,4 milioane de lei, tranzacţiile fiind încheiate la preţul unitar de 40 de lei, cu 0,5% sub referinţa din piaţa "regular".
Indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a coborât cu 0,15%, la 919 puncte, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 30 de titluri ale pieţei noastre, s-a depreciat cu 0,35%, la 1.069 de puncte.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Societatea de Construcţii Napoca" (NAPO): +14,68%
2. "Prebet" (PREB): +5,65%
3. "Oil Terminal" (OIL): +5,23%
4. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +3,39%
5. "Turism Felix" (TUFE): +2,99%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "MedLife" (M): -2,50%
2. "Purcari Wineries" (WINE): -2,21%
3. "Aerostar" (ARS): -2,03%
4. "Romcab" (MCAB): -2,03%
5. "TeraPlast" (TRP): -2,00%