BVB Tranzacţiile cu acţiuni Hidroelectrica au asigurat circa 70% din rulaj

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 30 ianuarie

Tranzacţiile cu acţiuni Hidroelectrica au asigurat circa 70% din rulaj

Închideri mixte pentru indici

Circa 70% din rulajul sesiunii de tranzacţionare de ieri, de 151,2 milioane lei, a fost dat de tranzacţii cu acţiuni Hidroelectrica (H2O), în valoare totală de 104,2 milioane de lei.

În piaţa "deals" au fost încheiate două schimburi cu titluri Hidro, la preţul unitar de 121,3 lei, cu 0,25% peste referinţă, cele două transferuri ridicându-se la 84,2 milioane lei. În piaţa "regular", valoarea tranzacţiilor a fost la 19,9 milioane de lei, titlurile producătorului şi furnizorului de energie electrică încheind ziua la preţul de 122,1 lei, în creştere cu 0,91%.

Indicii au avut închideri mixte, într-o zi fără o direcţie clară în pieţele europene. Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, s-a apreciat cu 0,1%, la 15.141 de puncte, în vreme ce indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea (FP), a avut un recul de 0,16%, până la 58.412 puncte.

Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul său zilnic: "Majoritatea indicilor au înregistrat creşteri în şedinţa de tranzacţionare de astăzi (n.r. ieri). Indicele BET-NG s-a apreciat cu 0,53%, la polul opus situându-se indicii BET-BK şi BETAeRO, ce au înregistrat scăderi de 0,19%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 30,38 milioane de euro, în creştere faţă de ultima şedinţa de tranzacţionare (...). Cele mai mari creşteri din indicele BET au fost marcate de OMV Petrom (SNP), 1,25%, Electrica (EL), 0,92% şi Hidroelectrica (H2O), 0,91%. Societăţile din indicele BET care au înregistrat cele mai mari scăderi în şedinţa de astăzi (n.r. ieri) au fost Transelectrica (TEL), -3,18%, Teraplast (TRP), -2,1% şi One United Properties (ONE), -1,10%".

În piaţa "regular", după titlurile Hidroelectrica, pe următoarea treaptă în topul lichidităţii s-au situat acţiunile Romgaz (SNG), ce au cumulat un rulaj de 5,5 milioane lei, titlurile producătorului de gaze naturale încheind ziua în creştere cu 0,2%, la preţul unitar de 50,1 lei.

Pe poziţia a treia în topul rulajului s-au situat acţiunile Banca Transilvania (TLV), ce au coborât cu 0,67%, până la preţul de 23,64 lei, în condiţiile unor schimburi de 5,5 milioane lei.

Acţiunile OMV Petrom au urcat până la preţul de 0,567 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,4 milioane lei.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide treizeci de titluri ale pieţei noastre, a avut un avans de 0,05%, până la 1.305 puncte.

Topul celor mai mari creşteri

1."Comcm" (CMCM): +14,63%

2. "Vrancart" (VNC): +5,03%

3. "Bermas" (BRM): +3,88%

4. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +1,48%

5. "OMV Petrom" (SNP): +1,25%

Topul celor mai mari scăderi

1. "UCM Reşiţa" (UCM): -14,86%

2. "Şantierul Naval Orşova" (SNO): -7,83%

3. "Antibiotice" (ATB): -6,88%

4. "UAMT" (UAM): -4,55%

5. "Electroargeş" (ELGS): -3,23%

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Facatorii de piata au dus pretul apei la cer, ca sa poata acum descarca unii pachete mari la preturi peste cel din oferta. Eforturile conjugate, insistente au dat rezultate.

    1. Ai fi vrut sa descarce la un pret sub ipo? In conditiile in care asigura cel mai mare dividend de pe bvb? Sau stii alta companie care asigura dividend de 10%?

      Pana la sfarsitul anului va fi sub ipo.

      Pana la dividend va fi 150

      Poate 130

      150 de bani

      Nu înțeleg ura cu care se comentează vizavi de H2O... Sincer... Estimarea mea este de 140 lei la anunțarea dividendului și, ulterior, evoluții conforme raportărilor, în niciun caz sub 110 lei.

      Presupunand ca pretul actiunii va fi sub IPO - sa spunem 95 lei - ati cumpara actiuni la acest pret? Daca da, care sunt asteptarile privind evolutia dupa cumparare? Daca nu, care sunt motivele pentru care nu ati achizitiona la acest pret?

      Haterii au vandut sub 120, la recomandarea morgan si asteapta in gara, in bid, la 95 lei. Pana atunci cumpara tot fondurile tot free floarul si duc hidro unde vor ele. Asa cum cumpara el, tel, tgn, chiar si daca ofera un randament de 2% la dividend

      O asteptam la 85 lei

      depinde , poate da. poate nu. sa ajungem acolo si apoi mai vorbim. un 90 de lei ar fi poate un pret corect pt o companie care poate sa ajunga intr-un an putin mai slab la 3-4 mld profit sau mai jos. normal ai vrea sa cumperi ieftin, nu "la pretul corect". eu am avut h2o si am vandut pe la 128. ma ingrijoreaza solarele care apar peste tot si care vor trage pretul curentului in jos. asta nu e cu daca ci cat de jos? in plus, dc vine recesiunea asteptata de multi, s-ar putea sa vedem curentul mult mai jos, petrolul mult mai jos, samd. 95 ar fi un pret decent pt h2o, dc reuseste sa faca profitul din bvc ul pe 2024-26. daca.

      Daca ai avea de ales, ai prefera H20 la 95 sau SNP la 0.39?

      poate 60% h20 si 40% snp. ambele. sau 50% 50%. smecheria e sa cuperi companii foarte bune cum e snp si h20 , cand au probleme temporare. ex, curent ieftin, petrol ieftin. petrolul s-ar putea sa scada dupa ce trece problema cu marea rosie.

      stiu eu: FP cu dividend 25%

      Corect

      Daca FP ofera dividende cu randament 25%, va mai avea resurse si pentru programul 15 de rascumparare actiuni?

    Ieri a fost o tranzactie DEALS cu 693.826 de acţiuni Hidro la un preţ de 121,3 lei pe actiune iar azi pana acum s-a vandut inca un pachet de 760.000 actiuni tot prin DEALS.

    OARE DE CE?

    Sa marcheze profitul? 

    1. scade pretul curentului, azi cca 430 lei /mw, acum cateva zile a fost peste 500 lei/mw. poate fi o explicatie

      Poate din cauza ca se mareste ziua, iese soarele , incep sa zumzaie panourile solare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb