Aproape 40% din valoarea tranzacţionată în prima şedinţă bursieră a săptămânii, de 35,39 milioane de lei, a fost dată de schimburile cu acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce s-au ridicat la suma de 13,97 milioane de lei.
După creşterea puternică de vineri, de 6,11%, ieri preţul acţiunilor fondului închis de investiţii şi-a temperat ascensiunea, cotaţia FP urcând cu 0,82%, la 1,225 lei.
La finele săptămânii trecute, Franklin Templeton, administratorul FP, a anunţat că a solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) avizarea unei oferte publice de cumpărare a cel mult 220 milioane de acţiuni ale fondului, astfel încât investitorii mizează, probabil, pe faptul că operaţiunea se va derula la un preţ superior celui din piaţă, cum s-a întâmplat în cazul celeilalte oferte realizată în primele luni ale anului.
Indicii au înregistrat în mare parte scăderi, într-o zi preponderent "verde" pentru pieţele europene, şi pentru cele din Statele Unite, după primele ore de tranzacţionare. BET, al celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, s-a depreciat cu 0,27%, în timp ce BET-XT, ce captează parcursul celor mai tranzacţionate 25 de titluri ale bursei noastre, a avut un declin de 0,17%.
În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction au notat: "Debut de săptămâna cu evoluţii preponderent negative pentru indicii BVB. BET-FI a fost singurul indice pe plus în şedinţa de astăzi (n.r. ieri) cu o apreciere de 0,63%, în timp ce la polul opus, BET-NG a înregistrat o corecţie de 0,71%.
Valoarea tranzacţiilor a fost de 7,3 milioane euro, în scădere comparativ cu şedinţa precedentă (...) Din indicele BET, remarcăm evoluţia acţiunilor emitenţilor: TeraPlast (TRP), 4,37% şi Nuclearelectrica (SNN), 2,08%. La capitolul scăderi, avem titlurile a trei emitenţi care au coborât cu peste un procent: Sphera Franchise Group (SFG), -1.67%, OMV Petrom (SNP), -1,25% şi Transgaz (TGN), -1,05%".
După acţiunile FP, poziţia a doua în topul rulajului din piaţa "regular" a fost ocupată de titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), ce au încheiat ziua bursieră la 11,66 lei/unitate, în creştere cu 0,52%, în condiţiile unei valori a transferurilor de 3,42 milioane lei.
Titlurile Banca Transilvania (TLV) au scăzut cu 0,95%, la preţul de 2,075 lei, pe fondul unei lichidităţi de 3,37 milioane de lei.
Locul al patrulea în topul valorii transferurilor a fost ocupat de acţiunile DIGI Communications (DIGI), ce au angrenat o valoare a tranzacţiilor de 3,22 milioane de lei, cotaţia DIGI având un declin de 0,58%, la 34,5 lei.
Prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie.
Indicele compozit BETPlus a avut un recul de 0,28%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a avut un declin de 0,01%.
• Topul celor mai mari creşteri
1. "Prodplast" (PPL): +14,63%
2. "Bittnet Systems" (BNET): 5,71%
3. "TeraPlast" (TRP): +4,37%
4. "Nuclearelectrica" (SNN): +2,08%
5. "Patria Bank" (PBK): +2,00%
• Topul celor mai mari scăderi
1. "Electroargeş" (ELGS): -4,89%
2. "Aerostar" (ARS): -3,54%
3. "Ropharma" (RPH): -3,47%
4. "Zentiva" (SCD): -3,23%
5. "Dafora" (DAFR): -3,08%