BVB Zi de revenire pentru BET, după corecţia din ultimele sesiuni

M.G.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 26 februarie 2021

Zi de revenire pentru BET, după corecţia din ultimele sesiuni

Banca Transilvania, profit net de 1,2 miliarde de lei în 2020, în scădere cu 26%

Opt din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat ziua de ieri în teritoriul pozitiv într-o sesiune de revenire pentru cotaţii, singurul indice pe minus uşor fiind BET-FI, indicele SIF-urilor şi Fondului Proprietatea (FP). Indicele BET a înregistrat un avans de 0,89%, la 10.279,82 de puncte, în timp ce bursele europene şi cele americane (în deschidere) au evoluat ieri mai degrabă lateral.

Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la doar 36,39 milioane de lei, mult sub media zilnică a anului curent, de aproape 63 milioane de lei, un aport de 3 milioane de lei aparţinând produselor structurate. Pe piaţa de acţiuni rulajul a fost de 30,95 milioane de lei.

Echipa de la Prime Transaction a notat, în raportul său zilnic: "Indicii BVB au închis şedinţa cu evoluţii preponderent pozitive. BET-FI este singurul indice care a închis pe minus, cu o corecţie de 0,05%, în timp ce indicele BET-NG a avansat cu 1,68%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 7,4 milioane euro, în scadere comparativ cu şedinţa precedentă. Banca Transilvania (TLV) se menţine în topul lichidităţii cu o valoare tranzacţionată de 7 milioane lei. Din indicele BET, notăm creşterile înregistrate de societăţile: Nuclearelectrica (SNN) +4,09%, OMV Petrom (SNP) +2,83% şi Romgaz (SNG) +2,06%. La polul opus, avem doi emitenţi care s-au depreciat cu peste un procent: Alro (ALR) -1,51% şi Teraplast (TRP) -1,09%".

În piaţa "regular" topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, care au cumulat un rulaj de 7,06 milioane de lei, titlurile instituţiei de credit stagnând la 2,1750 lei. Ieri, după închiderea pieţei, Banca Transilvania a raportat pentru 2020 un profit net de aproape 1,2 miliarde de lei, în scădere cu 26,1% faţă de cele 1,62 miliarde de lei profit din 2019. Activele totale ale băncii au urcat puternic cu 18,2% la 103,35 miliarde de lei de la 87,43 miliarde de lei la finele lui 2019. TLV este cea mai mare bancă din România.

Pe poziţia a doua a acestui top, pentru a doua zi consecutiv, s-au situat acţiunile SIF Muntenia (SIF4), care au încheiat ziua în creştere cu 0,21% după avansul de 9,2% din ziua precedentă, la preţul unitar de 0,9520 lei, pe fondul unui rulaj de 4,55 milioane de lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au revenit pe urcare cu un avans de 2,83%, la preţul de 0,3815 lei, tranzacţiile cu titlurile producătorului de petrol şi gaze fiind de 2,66 milioane de lei. Preţurile ţiţeiului au continuat ieri să crească la maximele ultimelor 13 luni.

Pe poziţia a patra a acestui clasament s-au situat titlurile Nuclearelectrica (SNN), a căror lichiditate a fost 2,56 milioane de lei, preţul acţiunilor producătorului de energie electrică având un avans de 4,09%, la 22,9 lei. Compania a raportat o creştere puternică a profitului net pentru 2020, de 28%, la 685 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" nu a fost realizată nicio tranzacţie

Indicele compozit BETPlus a avut un avans de 0,87%, la 1.536,78 puncte.

 Topul celor mai mari creşteri 

1. "Retrasib" (RTRA): +14,44%

2. "Electromagnetica" (ELMA): +12,17%

3. "Patria Bank" (PBK): +6,75%

4. "Turism Felix" (TUFE): +6,41%

5. "Prefab" (PREH): +5,49%

 Topul celor mai mari scăderi

1. "Comcm Constanţa" (CMCM): -10,67%

2. "Prebet" (PREB): -5,14%

3. "Romcarbon" (ROCE): -2,94%

4. "Antibiotice" (ATB): -2,88%

5. "Altur" (ALT): -1,64%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb