BVB/GABRIEL ROTARU, INTERCAPITAL INVEST:  "O şedinţă cu lichiditate ridicată"

ANDREI STAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 10 iunie 2016

 "O şedinţă cu lichiditate ridicată"

Indicii au coborât, pe fondul scăderii generale a burselor europene

Principalii indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri depreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacţionare mai mare decât miercuri, de 45,07 milioane de lei (9,98 milioane euro).

Domnul Gabriel Rotaru, trader în cadrul Intercapital Invest, ne-a declarat: "După o perioadă extrem de favorabilă pentru blue chip-urile de la BVB, s-a produs inevitabil prima zi de corecţie pe fondul scăderii generale a burselor europene, în special a indicelui german care coboară astăzi (ieri, n.r.) cu mai mult de un procent. Nu neapărat această scădere de astăzi (ieri, n.r.) a indicelui german ar fi ceva care atrage atenţia, ci mai degrabă că aceasta a avut loc după ce, în urmă cu două zile, DAX30 înregistrase un lower top, un prim indiciu în privinţa neputinţei menţinerii trendului de creştere. Revenind la piaţa locală, cele mai mari pierderi pe parcursul şedinţei au înregistrat titlurile Transelectrica (TEL) şi Banca Transilvania (TLV), mai mult de 4%, respectiv 3%, urmate de Romgaz (SNG), BRD - Groupe Societe Generale (BRD), Electrica (EL) şi OMV Petrom (SNP), fiecare cu scăderi în jur de două procente. Pe finalul şedinţei, scăderile s-au mai diminuat, însă fără modificări importante a imaginii de ansamblu. Bineînţeles că această scădere generalizată s-a reflectat şi în evoluţia indicelui BET prin care se spulberă câştigul primelor trei şedinţe din săptămâna curentă. Într-o astfel de situaţie, nu au avut cum să lipsescă nici volumele mari, care au condus la rulaje de 12,6 milioane de lei pentru SNG, 8,8 milioane de lei pentru TLV şi 7,8 milioane de lei la TEL. Toate acestea, puse cap la cap, au creat până la urmă o şedinţă cu lichiditate ridicată".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile SNG. Cotaţia emitentului a coborât cu 2,22%, preţul de închidere fiind de 24,25 lei/unitate.

Titlurile TLV au scăzut cu 2,75%, la 2,12 lei/unitate.

Acţiunile "Transelectrica" (TEL) au închis şedinţa la preţul de 28 lei/unitate, în depreciere cu 3,78%.

Locul al patrulea în topul lichidităţii a revenit titlurilor "Electrica" (EL), cu un rulaj de 5 milioane de lei. Cotaţia EL a coborât cu 2%, ultimul preţ fiind de 12,72 lei/unitate.

Pe piaţa "deal" nu au fost înregistrate tranzacţii în şedinţa de ieri.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, a scăzut cu 2,21%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a coborât cu 2,09%.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 1,1%.

Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a scăzut cu 1,98%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 1,35%.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb