CA SĂ RAMBURSEZE MAI REPEDE AJUTOARELE DE STAT ING ar putea să vândă din activele bancare

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 16 ianuarie 2012

ING ar putea să vândă din activele bancare

ING Group: Operaţiunile din România prezintă orizonturi de creştere

ING Group, prezent în ţara noastră prin ING Bank România, ar putea să vândă o parte din activele bancare, ca să urgenteze plata ajutoarelor de stat şi îndeplinirea noilor cerinţe de capital.

Grupul olandez a mai anunţat că va avea nevoie de o perioadă de timp mai mare decât estimase iniţial ca să ramburseze ajutoarele de stat.

În următorii doi ani, prioritatea grupului olandez va fi rambursarea, cât mai curând posibil, a restului de trei miliarde de euro din ajutoarele datorate statului olandez şi îndeplinirea normelor de capital Basel III. O nouă revizuire a "activelor non-core" ar putea ajuta la rambursarea ajutoarelor de stat.

"Ideal, am dori să finalizăm rambursarea ajutoarelor de stat în acest an", a declarat, vineri, Jan Hommen, directorul general al ING Group, în cadrul unei prezentări despre strategia băncii, la ziua investitorilor.

"Cu toate acestea, dată fiind continuarea crizei în zona euro şi noile cerinţe de capital, vom fi nevoiţi să adoptăm o abordare prudentă şi să menţinem un nivel solid de capital pe măsură ce ne îndreptăm spre Basel III", a adăugat domnia sa.

Reprezentanţii departamentului de presă al ING Group ne-au declarat că sucursala băncii olandeze din ţara noastră prezintă perspective de viitor.

Sursele menţionate ne-au precizat: "ING Bank are poziţii puternice pe pieţele atractive din Europa de Nord, Benelux, Germania şi Polonia, în timp ce băncile locale din Europa Centrală şi de Est şi din Asia oferă opţiuni pentru o viitoare creştere. Sucursala băncii olandeze din România este una dintre băncile locale care prezintă opţiuni pentru o creştere viitoare".

Declaraţiile reprezentanţilor departamentului de presă al ING Group au fost întărite şi de şeful ING Bank România.

Domnia sa ne-a declarat: "Româ­nia este una dintre ţările cu pers­pective de dezvoltare".

ING ar putea să ia în considerare vânzarea de active, cum ar fi participaţia pe care o deţine la Bank of Beijing CO şi la ABN Amro Bank, a declarat analistul Jan Willem Weidema, citat de Bloomberg. Totuşi, vânzările de pachete minoritare de acţiuni din băncile asiatice nu sunt incluse în planul strategic, după cum le-a spus Jan Hommen, vineri, investitorilor.

ING a primit, în 2008, ajutoare de stat în valoare de 10 miliarde de euro, iar pentru obţinerea aprobării Comisiei Europene a fost nevoită să cedeze o parte din activităţi şi să promită că, până în 2013, va separa operaţiunile bancare de cele de asigurări.

ING, cea mai mare bancă olandeză în funcţie de active, a informat că şi-a propus să ajungă la o rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE) de 10-13% în 2015, pe baza unui indicator de capital core Tier-1 de 10%. Precedentele sale obiective erau o o rentabilitate a capitalurilor proprii (ROE) de 13-15% în 2015, pe baza unui indicator de capital core Tier-1 de 7,5%.

Autoritatea Bancară Europeană a cerut, în decembrie anul trecut, băncilor europene să-şi consolideze capitalul ca să facă faţă mai bine la pierderile care ar putea apărea de pe urma obligaţiunilor guvernamentale. Până la finele lunii iunie din acest an, principalele bănci europene trebuie să ajungă la un indicator de capital core Tier-1 de 9%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb