Raportat la luna iulie 2023, în România activau 18.135 de companii turceşti, cu o valoare totală a capitalului subscris de peste 717 milioane de euro, spune secretarul general la Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi, conform News.ro.
Potrivit acestuia, valoarea schimburilor comerciale bilaterale România-Turcia era de peste 10 miliarde de euro, la finalul anului 2022.
Secretarul general la Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi, a participat în data de 14 septembrie, la deschiderea Forumului de Afaceri România-Turcia, prilejuit de prezenţa la Bucureşti a unei delegaţii a Camerei de Comerţ şi Industrie Amasya, din componenţa căreia au făcut parte un număr de 15 companii din diferite domenii economice, cum ar fi: agricultură, industrie alimentară, industrie uşoară, componente şi piese de schimb auto, turism, construcţii civile şi industriale.
Forumul de Afaceri România-Turcia a fost organizat cu sprijinul Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Turci din România (TIAD), precum şi al Ambasadei Republicii Turcia în România.
"Fără îndoială, relaţia bilaterală dintre România şi Turcia cunoaşte o dezvoltare continuă de foarte mulţi ani, dovada fiind cele peste 10 miliarde de euro, valoare a schimburilor comerciale bilaterale de la sfârşitul lui 2022, raportate de partea turcă. În acelaşi timp, trebuie menţionat că raportat la luna iulie 2023, în România activau 18.135 de companii turceşti, cu o valoare totală a capitalului subscris de peste 717 milioane de euro. CCIR are o serie de colaborări în diverse formate cu Turcia, aliniate relaţiei bilaterale excelente pe care România o are la nivel politic cu acest stat. Amintesc aici colaborarea din cadrul Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră, a cărei preşedinţie este asigurată de Turcia, precum şi colaborarea din cadrul Asociaţiei Camerelor Europene de Comerţ şi Industrie - EUROCHAMBRES. În toate aceste formate, CCIR împreună cu Uniunea Camerelor şi a Burselor de Mărfuri din Turcia (TOBB), facilitează accesul antreprenorilor din ambele state în încercarea de a-şi extinde şi dezvolta afacerile", declarat secretarul general al CCIR, Ovidiu Silaghi.
Componenta economică consolidează în fapt relaţiile politice dintre Turcia şi România, afirmă, la rândul său, ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. dl. Özgur Kivanç Altan.
"La nivelul Ambasadei Republicii Turcia în România, apreciem în mod deosebit dinamica relaţiei economice înregistrată în ultimul timp între cele două state, aceasta fiind dublată de o relaţie la fel de importantă la nivel politic. Vizita în ţara dumneavoastră a unei delegaţii de oameni de afaceri turci, din regiunea Amasya, marchează o nouă etapă a colaborării bilaterale cu România. Componenta economică consolidează în fapt relaţiile politice dintre Turcia şi România, având în vedere faptul că ţara dumneavoastră este un susţinător al intereselor Turciei în raport cu Uniunea Europeană şi NATO, fiind în acelaşi timp implicată în asigurarea securităţii la Marea Neagră", a declarat ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. dl. Özgur Kivanç Altan.