Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, în calitate de for decizional, proiectul deputatului Cătălin Rădulescu prin care conflictul de interese şi incompatibilităţile se prescriu în 3 ani, informează News.ro.
Legea a fost adoptată cu 196 de voturi "pentru", 59 de voturi "împotrivă" şi 4 abţineri.
În luna decembrie 2017, deputatul PSD Cătălin Rădulescu, alături de alţi peste o sută de parlamentari social-democraţi, au înregistrat o iniţiativă legislativă potrivit căreia faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor.
"Faptele săvârşite de persoanele aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate se prescriu în termen de trei ani de la data săvârşirii lor", se arată în propunerea de modificare a legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.
Potrivit expunerii de motive, "iniţiatorii propun introducerea unui termen de prescripţie a faptelor ce determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, având în vedere că şi în materia mai gravă, a ilicitului penal, există o astfel de instituţie juridică, mai precis prescripţia răspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral şi nici legal ca aceste fapte să fie imprescriptibile".
1. de ce?
(mesaj trimis de anonim în data de 16.05.2018, 17:59)
ei se cred mai speciali?
asa fac hotii, o mana spala pe alta si amandoua obrazul ...