Camera Reprezentanţilor din SUA, condusă de republicani, a adoptat luni un pachet de reguli interne care le oferă adepţilor liniei dure de dreapta o mai mare influenţă asupra noului preşedinte republican ales al Camerei, Kevin McCarthy, informează news.ro.
Noul regulament a fost votat cu 220 de voturi pentru faţă de 213 voturi împotrivă.
Republicanii deţin 222 de mandate din cele 435 ale Camerei Reprezentanţilor. Un republican, reprezentantul Tony Gonzales (Texas), s-a alăturat tuturor celor 212 democraţi din Cameră şi a votat împotriva pachetului de reguli, iar un alt republican nu a votat.
Pachetul de reguli, care stabileşte procedurile din Cameră în următorii doi ani, a reprezentat un prim test al capacităţii noului lider Kevin McCarthy de a-şi păstra grupul parlamentar unit, după ce a suferit umilinţa a 14 voturi ratate săptămâna trecută, înainte de a fi ales în cele din urmă preşedinte, sâmbătă.
Liderul republican al Camerei Reprezentanţilor din SUA, Kevin McCarthy, reprezentant de California, a fost ales preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din SUA abia în cea de-a 15-a rundă de vot, noaptea târziu, în cea de-a patra zi a celui de-al 118-lea Congres SUA, la 7 ianuarie 2023. A fost o premieră în istoria ultimului secol când a fost nevoie de atâtea încercari de vot pentru alegerea unui preşedinte al Camerei Reprezentanţilor.
Legislaţia votată luni include concesii-cheie pe care adepţii liniei dure le-au cerut şi pe care McCarthy le-a acceptat în încercarea sa de a obţine funcţia de preşedinte al Camerei. Modificările includ posibilitatea ca un singur membru al Camerei să ceară în orice moment revocarea sa.
Alte modificări impun noi restricţii asupra cheltuielilor federale - plafonate la nivelul anului 2022 , ceea ce ar putea limita capacitatea lui McCarthy de a negocia pachete de finanţare guvernamentală cu preşedintele Joe Biden, ai cărui colegi democraţi controlează, în schimb, Senatul.
De asemenea, alte schimbări includ o perioadă de aşteptare de 72 de ore între momentul în care un proiect de lege este introdus şi cel în care poate fi votat şi crearea unei comisii care să investigheze Departamentul de Justiţie.
Democraţii au denunţat legislaţia ca fiind un pachet de reguli pentru "extremiştii MAGA" care ar favoriza corporaţiile bogate în detrimentul angajaţilor, ar submina standardele de etică ale Congresului şi ar duce la noi restricţii asupra serviciilor de avort.
"Aceste reguli nu reprezintă o încercare serioasă de a conduce. Ele sunt, în esenţă, o cerere de răscumpărare pe care extrema dreaptă o vrea pentru America (luată ostatic - n.r.)", a declarat reprezentantul Jim McGovern.
Tony Gonzales, singurul republican care s-a opus legislaţiei, a declarat că se opune unor potenţiale limitări ale cheltuielilor de apărare ale SUA într-un moment de tensiuni tot mai mari cu Rusia şi China. El este fost militar, care a activat în Marina Statelor Unite. Votul său de împotrivire a venit în ciuda unui avertisment anterior din partea grupului conservator de bază, FreedomWorks, care a declarat pe Twitter: "Dacă Tony spune "NU" la pachetul de reguli al Camerei, el nu ar trebui să fie primit în Congresul nr. 119".
Republicanii au o majoritate restrânsă de 222 la 212 în Cameră, după ce au câştigat mai puţine locuri decât se aşteptau la alegerile din noiembrie de la mijlocul mandatului prezidenţial. Această situaţie a amplificat puterea adepţilor liniei dure şi a ridicat întrebări cu privire la modul în care va funcţiona un Congres profund divizat.
Legiuitorii se confruntă cu rezolvarea unor probleme foarte importante în anul care urmează, inclusiv abordarea plafonului de îndatorare a guvernului federal, de 31.400 de miliarde de dolari. Un eşec în acest sens sau chiar un blocaj de lungă durată ar zgudui economia globală.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.01.2023, 18:53)
Republicanii au o majoritate "restrânsă" de 222 la 212 în Cameră,
iar democratii in Senat o majoritate "larga" 51-49,
greu de urmarit logica partinitoare