Secretarul de stat pentru afaceri globale Carmen Burlacu a participat, pe 9 şi 10 noiembrie, la Dakar, la Forumul Internaţional pentru Pace şi Securitate în Africa, iar în marja evenimentului a avut întrevederi cu mai mulţi demnitari senegalezi, transmite Ministerul Afacerilor Externe prin intermediul unui comunicat trimis redacţiei.
Potrivit sursei citate, forumul a permis un schimb aprofundat de opinii privind combaterea terorismului, radicalizare şi extremism, migraţie şi cooperarea transfrontalieră, medierea şi menţinerea păcii pe continentul african.
"În marja forumului, secretarul de stat român a avut o întrevedere bilaterală cu ministrul afacerilor externe şi al senegalezilor din afara ţării, Mankeur Ndiaye, în cadrul căreia a fost evocată celebrarea, la 5 noiembrie 2015, a 50 de ani de relaţii bilaterale între România şi Senegal. A fost trecut în revistă stadiul cooperării bilaterale în domenii precum dialogul politic, colaborarea economică, educaţie şi formarea de cadre, cooperarea în cadrul organizaţiilor multilaterale, în special ONU şi OIF", arată MAE.
De asemenea, în cadrul vizitei în Senegal, oficialul român s-a întâlnit cu ministrul senegalez al învăţământului superior şi cercetării, Mary Teuw Niane, "care a manifestat un interes deosebit pentru intensificarea relaţiilor în domeniul cooperării academice, educaţia fiind considerată un domeniu de excelenţă al colaborării bilaterale", precizează comunicatul
Burlacu a avut întrevederi şi cu şefii delegaţiilor din Mali şi Burkina Faso, ocazie cu care au fost trecute în revistă stadiul cooperării bilaterale, precum şi identificarea de noi arii de colaborare de interes reciproc.