Câştigul salarial mediu net a urcat cu 9,5% în 2015

Mina Irina
Macroeconomie / 26 septembrie 2016

Câştigul salarial mediu lunar net la nivelul economiei naţionale a fost de 1.859 lei, în 2015, în creştere cu 9,5% (+162 lei), comparativ cu anul precedent, femeile câştigând cu circa 7% mai puţin decât bărbaţii, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS) publicat pe site-ul instituţiei.

"Cele mai mari câştiguri salariale medii lunare nete, superioare mediei pe economia naţională, s-au realizat în anul 2015 în intermedieri financiare şi asigurări (de 2,2 ori), informaţii şi comunicaţii (de aproape 2,1 ori), industria extractivă cu 85,8%, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat cu 65,5%, administraţie publică cu 55,6%, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice cu 47,8%. Câştigurile salariale medii lunare nete care s-au situat la cea mai mare distanţă sub media pe economie au fost în: hoteluri şi restaurante (-41,9%), alte activităţi de servicii (-30,2%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-26,3%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-25,5%), construcţii (-23,5%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-23,2%), tranzacţii imobiliare (-18,5%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-15,3%), comerţ (-14,6%), sănătate şi asistenţă socială (-10,9%), industria prelucrătoare (-8,3%)", se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, în anul 2015, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost de 144,6% faţă de anul 1990, mai mare cu 13,4 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 14,3 puncte procentuale faţă de anul 2008.

"Femeile au câştigat în medie cu circa 7% mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial mediu lunar brut de 2.453 lei (faţă de 2.646 lei al bărbaţilor) şi un câştig salarial mediu lunar net de 1.783 lei (faţă de 1928 lei al bărbaţilor). Bărbaţilor le revin câştiguri salariale medii lunare nete superioare femeilor în majoritatea activităţilor economice, cele mai mari diferenţe (peste 25%) regăsindu-se în: intermedieri financiare şi asigurări (41,4%), alte activităţi de servicii (28,6%) şi industria prelucrătoare (25%)", informează INS.

Conform Institutului, în profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu lunar net în anul 2015 s-a situat sub media pe economie în 37 dintre judeţe. Cel mai scăzut nivel, respectiv de 1.359 lei, s-a înregistrat în judeţul Neamţ, cu 26,9% mai puţin decât media pe economie. La polul opus s-a situat câştigul salarial mediu lunar net realizat în Municipiul Bucureşti (2.696 lei), cu 45% peste media pe economie.

"Costul mediu lunar al forţei de muncă a fost în anul 2015 de 3.189 lei/salariat, în creştere cu 6,7% faţă de anul precedent. Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai mare în activităţile: industria extractivă, respectiv intermedieri financiare şi asigurări (de 2,2 ori), informaţii şi comunicaţii (+96,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+71,7%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+45,8%), administraţie publică (+26,5%). Cele mai importante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în activităţile de hoteluri şi restaurante (-42,8%), alte activităţi de servicii (-30,6%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-25,5%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-25,0%), construcţii (-23,6%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-23,3%)", menţionează sursa citată.

INS precizează că în anul 2015, numărul mediu al salariaţilor a fost de peste 4,611 milioane persoane, în creştere faţă de anul precedent cu 103.700 persoane.

"Bărbaţii predomină în rândul salariaţilor (2,442 milioane persoane, respectiv 53% din totalul numărului mediu de salariaţi). Faţă de anul anterior, numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a crescut cu 67.000 persoane, iar numărul femeilor salariate a crescut cu 36.700 persoane. Repartizarea salariaţilor pe sectoare economice arată că majoritatea se regăseau în sectorul terţiar, ponderea acestora reprezentând 60,9% în anul 2015. În sectorul secundar (industrie şi construcţii) lucrau 36,6% dintre salariaţi, iar în cel primar numai 2,5%. Activităţile din construcţii şi industria extractivă sunt desfăşurate cu preponderenţă de bărbaţi, aceştia reprezentând 87,3%, respectiv 83,5% din totalul salariaţilor acestor activităţi. Activităţile caracterizate prin grad pronunţat de 'feminizare' al forţei de muncă salariate sunt cele de sănătate şi asistenţă socială (80% din numărul total al salariaţilor acestor activităţi), învăţământ (71%), intermedieri financiare şi asigurări (69,9%), hoteluri şi restaurante (60,9%)", mai arată Institutul Naţional de Statistică (INS).

Efectivul salariaţilor la sfârşitul anului 2015 a fost de peste 5 milioane persoane. Comparativ cu sfârşitul anului 2014, efectivul salariaţilor a înregistrat o creştere cu 140.500 persoane.

În profil regional, spune INS, efectivul salariaţilor a înregistrat creşteri în toate regiunile faţă de sfârşitul anului 2014.

"Regiunile cu cele mai mari creşteri ale efectivului de salariaţi au fost Bucureşti-Ilfov (+33,8 mii persoane), Nord-Vest (+26,2 mii persoane), Nord-Est (+17,9 mii persoane) şi Centru (+17,5 mii persoane). În regiunea Bucureşti-Ilfov se concentrează puţin peste 21% din salariaţii din economie. Regiunile în care activităţile sectorului primar depăşesc ponderea medie pe ţară (2,4% pe total economie) sunt: Sud-Muntenia (4,2%), Sud-Est (3,8%), Nord-Est (3,3%), Vest (2,8%) şi Sud-Vest Oltenia (2,5%). Regiunile care concentrează o proporţie semnificativă a salariaţilor în sectorul industriei şi construcţiilor sunt: Vest, Centru, Nord-Vest, Sud-Muntenia şi Sud-Vest Oltenia (45,1%, 43,7%, 41,8%, 40,9%, 38,3%, faţă de 36,4% media pe ţară). Cea mai mare pondere a salariaţilor din serviciile comerciale se regăseşte în regiunea Bucureşti-Ilfov (60,5% faţă de 41,2% pe total economie), iar în sectorul serviciilor sociale cea mai mare pondere s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (27,5% faţă de 20,0% media pe ţară)", se mai spune în comunicat.

La sfârşitul anului 2015, efectivul salariaţilor din societăţile cu capital privat a fost majoritar (75,1%) şi a înregistrat o creştere cu 4,2% comparativ cu anul precedent. Distribuţia salariaţilor după forma juridică a întreprinderilor în care lucrează arată că cei angajaţi în societăţile comerciale au reprezentat 78,7% din efectivul total de salariaţi, în creştere cu 3,7% faţă de anul precedent, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb