Rusia îşi continuă atacurile în Ucraina, pe fondul zvonurilor privind întreruperea furnizării de arme Kievului
S.B.Internaţional / 21 februarie
M.B.Internaţional / 17 februarie
Un contraatac împotriva forţelor ruse a dus la cucerirea satului minier Pişceane, a anunţat armata ucraineană, conform AFP.
R.S.Internaţional / 13 februarie
Rusia a început să formeze un grup de negociere pentru discuţiile cu SUA, inclusiv cu privire la războiul din Ucraina, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de The Kyiv Independent.
A.B.Internaţional / 26 ianuarie
A.B.Internaţional / 25 ianuarie
Trei persoane au fost ucise într-un atac ucrainean în apropiere de Herson, în teritoriul ocupat de Rusia în sudul Ucrainei, anunţă ocupaţia, relatează AFP.
R.S.Internaţional / 24 ianuarie
Ucraina a anunţat vineri că a primit de la Rusia cadavrele a 757 dintre soldaţii săi ucişi în lupte, cea mai mare astfel de operaţiune de la începutul invaziei ruse în urmă cu aproape trei ani, relatează AFP.
R.S.Internaţional / 23 ianuarie
Autorităţile ucrainene au ordonat evacuarea forţată a familiilor cu copii din 16 localităţi situate în regiunea Harkov (nord-est), ca urmare a intensificării loviturilor ruse, a anunţat joi guvernul de la Kiev, potrivit AFP.
R.S.Internaţional / 20 ianuarie
R.S.Internaţional / 19 ianuarie
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele ruse au preluat controlul asupra a două noi aşezări în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, continuând avansul avansul lor constant, transmite Reuters.
A.F.Internaţional / 16 ianuarie
Rusia a lansat, miercuri, aproape 120 de rachete şi drone împotriva reţelei energetice a Ucrainei, într-un nou atac "masiv", în timpul vizitei preşedintelui Volodimir Zelenski în Polonia, potrivit AFP.
A.D.Internaţional / 15 ianuarie
Ministerul rus al Apărării a anunţat marţi că trupele ruse au preluat controlul asupra a două aşezări din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, continuându-şi înaintarea în zonă, conform Reuters.
R.S.Internaţional / 14 ianuarie
Armata rusă avansează în nord spre bastionul Sloviansk al defensivei ucrainene, după cucerirea unei noi localităţi în regiunea Doneţk (est), a raportat marţi Ministerul Apărării de la Moscova, citat de EFE.
A.D.Internaţional / 11 ianuarie
Ucraina a lansat atacuri masive cu drone în mai multe regiuni ale Rusiei, lovind două case private în regiunea Tambov şi rănind cel puţin trei persoane, a anunţat Rusia astăzi, potrivit Reuters.
A.F.Internaţional / 3 ianuarie
Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra Ucrainei, vineri, omorând un civil şi rănind alţi patru în regiunea Kiev, au declarat oficialii militari şi regionali, relatează Reuters.
R.S.Internaţional / 15 decembrie 2024
Rusia a afirmat că a cucerit alte sate în două sectoare strategice de pe frontul de est din Ucraina, apropiindu-se de Pokrovsk, oraş important pentru logistica armatei ucrainene, informează Reuters.
A.B.Internaţional / 13 decembrie 2024
A.B.Internaţional / 10 decembrie 2024
A.B.Internaţional / 2 decembrie 2024
A.D.Internaţional / 29 noiembrie 2024
A.B.Internaţional / 26 noiembrie 2024
Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal în acest an, relatează EFE.
A.B.Internaţional / 14 noiembrie 2024
R.S.Internaţional / 13 noiembrie 2024
Trupele ruse au preluat sub control o altă localitate din regiunea ucraineană Doneţk (est), în timp ce avansează spre limita cu regiunea Zaporojie vecină, a comunicat miercuri Ministerul Apărării de la Moscova, citat de EFE.
R.S.Internaţional / 9 noiembrie 2024
A.F.Internaţional / 5 noiembrie 2024
A.F.Politică / 2 noiembrie 2024
Ministerul rus al Apărării a revendicat sâmbătă capturarea a două noi sate în estul Ucrainei, unde trupele sale fac progrese rapide, conform Reuters.
R.S.Internaţional / 18 octombrie 2024
Mii de persoane sunt evacuate obligatoriu în această săptămână din oraşul Kupiansk şi din mai multe aşezări din împrejurimi, în timp ce forţele ruse se apropie de acest centru strategic din nord-estul Ucrainei, relatează Reuters.
A.F.Internaţional / 16 octombrie 2024
MAKE
Cornel Codiţă
Emilia Olescu
O.D.
A.I.
George Marinescu
![]() | 4.9773 |
![]() | 4.7543 |
![]() | 5.2911 |
![]() | 6.0152 |
![]() | 447.9253 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 21 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 19 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 februarie