Potrivit celor mai recente date statistice ale Institutului Naţional de Statistică privind schimburile comerciale ale României pe judeţe, la 31 august 2024, firmele din Bucureşti au realizat operaţiuni de comerţ internaţional în valoare de 40,1 miliarde euro, 28% din comerţul exterior al României, conform CCIB.
În perioada analizată până la 31 august 2024, judeţul Ilfov s-a situat pe locul 2 cu o pondere de 8% din comerţul exterior al României, urmat de Timiş (7,7%), Argeş (5%), Braşov (4%) şi Cluj (3,6%). Firmele din Bucureşti au exportat mărfuri în valoare de 12,1 miliarde euro, reprezentând 19,8% din exportul naţional. În topul exporturilor, Timiş a urmat Bucureştiul, având o pondere de 9,4%, iar judeţele cu cel mai mare aport au fost Argeş, Braşov, Ilfov, Dolj, Arad, Alba, Prahova şi Sibiu.
Cele mai exportate mărfuri din Bucureşti au fost: maşini şi echipamente electrice (26,4%), produse ale regnului vegetal (15,8%), produse minerale (14,4%), produse chimice (7,5%), produse alimentare (5,9%), metale comune (5,3%), vehicule şi echipamente de transport (4,8%), arme şi muniţii (3,2%), materiale textile (3,1%) şi aparatură optică (3%).
În perioada 1 ianuarie - 31 august 2024, importurile firmelor cu sediul în Municipiul Bucureşti au însumat 28,0 miliarde euro, reprezentând 34,1% din importurile totale ale României. Cele 10 judeţe cu cele mai mari importuri au fost: Ilfov (10,3%), Timiş (6,4%), Argeş (4,5%), Cluj (3,8%), Prahova (3,6%), Braşov (3,3%), Alba (2,7%), Constanţa (2,7%) şi Arad (2,6%), având împreună o pondere de 74% din importul naţional.
Cele mai importante categorii de mărfuri importate de firmele bucureştene au fost: maşini şi echipamente electrice (22,3%), produse chimice (17,1%), produse minerale (10,7%), vehicule şi echipamente de transport (8,4%), produse alimentare, băuturi şi tutun (7,7%) şi metale comune (6,2%). Aceste grupe au reprezentat 72,4% din totalul importurilor din Bucureşti.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.01.2025, 09:39)
Daca toate firmele mari trebuie sa aiba sediul central in Bucuresti...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.01.2025, 10:37)
Exact.
2. ROMPETROL PETROMIDIA
(mesaj trimis de anonim în data de 15.01.2025, 09:28)
ROMPETROL PETROMIDIA A FOST LUATA CU JAPCA DIN CONSTANTA SI INREGISTRATA IN BUCURESTI, IN DETRIMENTUL JUDETULUI CONSTANTA ASA CUM NORMAL AR FI TREBUIT SA FIE ! PAI NUMAI PETROMIDIA CONTRIBUIE CU 10% DIN EXPORTURILE CU CARE SE UMLA IN PENE BUCURESTIUL !!! ASA SE FACE CA JUD. CONSTANTA A FOST FURAT DE O CONTRIBUTIE ECONOMICA EXTRAORDINARA !!! HOTIE PE FATA ! IA SA FACEM ACUM O STATISTICA CU PETROMIDIA IN CONSTANTA SA VEDEM CUM STA CONSTATA !!! PUBLICATI O LISTA CUPRINZATOARE CU TOATE SOCIETATILE CE ISI AU SEDIUL IN BUCURESTI, INSA FIZIC ELE SUNT IN ALTE JUDETE ! HAI SA VEDEM STATISTICA PE BUNE !!! HAI SA FACEM JURNALISM DE CALITATE !