CE acordă 201 milioane euro pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a căii ferate dintre Sighişoara şi Coşlariu

Andrei Stan
Fonduri Europene / 24 august 2017

Corina Creţu (Sursa foto: Facebook)

Corina Creţu (Sursa foto: Facebook)

Peste 201 milioane de euro din Fondul de coeziune, perioada de programare 2014-2020, vor fi investite în faza a doua a proiectului privind modernizarea legăturii feroviare dintre localităţile Sighişoara (judeţul Mureş) şi Coşlariu (judeţul Alba), în Transilvania, informează un comunicat de presă al Comisiei Europeane (CE).

Aceasta secţiune face parte din ruta de cale ferată care leagă oraşul Braşov de frontieră cu Ungaria, parte a Reţelei transeuropene de transport.

Potrivit Comisiei, după reabilitarea celor aproape 100 de kilometri (km) de cale ferată, trenurile vor putea circula cu viteze de 120 -160 km/h, iar timpul de călătorie între cele două localităţi se va reduce la jumătate.

Comisarul european pentru politica regionala, Corina Creţu, a remarcat: "Finanţarea proiectelor menite a îmbunătăţi legăturile feroviare în România reprezintă o investiţie în economia reală a regiunii, deoarece acest lucru va aduce beneficii directe mediului de afaceri local, dar şi turismului. Totodată, prin reducerea timpului de transport şi prin promovarea unui tip de mobilitate ecologică, acest proiect va contribui în mod direct la îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor".

Linia de cale ferată Sighişoara - Coşlariu traversează judeţele Mureş, Sibiu şi Alba, iar acest proiect finanţat de Uniunea Europeană, care se estimează că va fi terminat în 2018, va aduce beneficii unui milion de locuitori din zonă, susţine Executivul comunitar.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb