Garda Civilă spaniolă şi poliţia din Navarra au anunţat că au distrus cea mai mare plantaţie ilegală de canabis din Europa, conform agenţiei Xinhua, informează HotNews.ro.
Plantaţia, descoperită între oraşele Artajona şi Olite din regiunea Navarra, se întindea pe o suprafaţă de 67 de hectare şi conţinea aproape 415.000 de plante.
Proprietarul plantaţiei declarase că producea cânepă pentru uz industrial. Agenţii au început, însă, să aibă suspiciuni după ce au constatat că destinaţia finală a plantelor era în ţări precum Elveţia şi Italia, unde această plantă poate fi procesată pentru a fi transformată în canabidiol (CBD).
Trei suspecţi au fost reţinuţi în urma operaţiunii. Aceştia conduceau un depozit de dimensiuni mari în Artajona, dotat cu sistem de ventilaţie şi control al temperaturii pentru uscarea plantelor.
Poliţiştii au interceptat un camion pregătit de plecare, cu destinaţia Italia, care transporta 23.000 de plante uscate de canabis.
În interiorul depozitului au fost găsite aproximativ 13.000 de plante, notează sursa citată.
Poliţia a declarat că toate plantele au fost distruse, împreună cu cele care creşteau pe plantaţie, care ar fi avut o valoare de aproximativ 30 de milioane de euro după procesarea şi transformarea în CBD.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2022, 17:56)
Panica la festivalurile din Romania programate vara asta!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.04.2022, 18:30)
Nemaipomenit,ceva de Doamne ajuta n-ar face astia decat sa planteze canabis.Indivizi de genul asta ar trebui pusi la munca silnica pe viata,in agricultura!Sa planteze cereale,legume,pomi fructiferi,sa munceasca 18 ore pe zi si sa vedeti cum le dispar gargaunii din cap!Cand pun capul pe scandura sa se odihneasca vor zice ca e cea mai pufoasa perna.Decat sa nenoroceasca atatea vieti....Eu nu sunt de acord nici cu statele care-i condamna la moarte,de ce sa-ti faci pacate cand e nevoie de forta de munca?Si cei care se drogheaza la fel trebuie sa pateasca:la munca, in paralel cu tratamentul,daca stau degeaba intra in sevraj!