Cea mai recentă emisiune de titluri de stat Fidelis a stabilit noi recorduri la BVB

A.D.
Comunicate de presă / 17 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Ministerul Finanţelor anunţă că a atras peste 1,5 miliarde lei şi 387 milioane euro prin cinci emisiuni de titluri de stat pentru populaţie (FIDELIS), în cadrul celei de-a cincea ofertă publică derulată în acest an pe piaţa de capital.

Potrivit unui comunicat al BVB, aceasta este cea mai mare sumă atrasă de MF printr-o ofertă publică de vânzare de titluri de stat Fidelis, depăşind precedentul record, din august, de aproape 3,2 miliarde lei.

Astfel, numărul de ordine de subscriere plasate a atins un record, peste 26.000. Numărul ordinelor plasate de donatorii de sânge a depăşit în premieră nivelul de 2.000, aceştia plasând ordine în valoare de aproape 260 milioane lei, la o dobândă de 6,85% p.a.

Titlurile de stat Fidelis emise în octombrie au debutat astăzi, la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti. Prin intermediul celor 19 oferte derulate începând cu august 2020, Ministerul Finanţelor a atras de la populaţie peste 38 miliarde lei.

"O nouă ediţie FIDELIS s-a încheiat cu un rezultat extraordinar: 6500 vieţi salvate de donatori investitori. Mulţumesc din inimă tuturor donatorilor-investitori, în numele tuturor celor care au primit o a doua şansă. Dincolo de acest aspect, succesul ofertei în general ne bucură: peste 3,5 miliarde lei, investiţi de 26.000 români. Ei au ales un instrument sigur, neimpozabil, care le face economiile să producă, iar la schimb statul obţine resursele pentru a finanţa proiecte esenţiale şi pentru a susţine dezvoltarea economică. FIDELIS dovedeşte că se integrează perfect în dinamica investiţiilor persoanelor fizice pe piaţa de capital", a declarat Marcel Boloş, Ministrul Finanţelor.

"Felicităm Ministerul Finanţelor pentru succesul istoric al celei mai recente emisiuni de obligaţiuni guvernamentale Fidelis, care a strâns o sumă impresionantă de 3,5 miliarde de lei şi a atras peste 26.000 de ordine de subscriere de la investitori de retail. Aceste realizări evidenţiază încrederea tot mai mare pe care românii o acordă oportunităţilor de investiţii oferite de stat, reflectând totodată maturitatea şi profunzimea pieţei de capital din România. Succesul fără precedent este o dovadă a colaborării puternice dintre Ministerul Finanţelor şi piaţa de capital din România, care au lucrat împreună pentru a crea instrumente financiare accesibile şi atractive. Acest parteneriat nu numai că întăreşte economia naţională, ci şi evidenţiază rolul important pe care îl joacă investitorilor de retail în ecosistemul financiar al României, pe măsură ce numărul lor continuă să crească, depăşind 202.000 în prima jumătate a anului", a declarat Radu Hanga, Preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB.

"Recordurile stabilite în această emisiune subliniază încrederea sporită a investitorilor de retail în titlurile de stat şi consolidarea continuă a pieţei de capital. Din 2020, investitorii de retail au tranzacţionat titluri de stat Fidelis de peste 3,2 miliarde lei pe piaţa secundară, reprezentând aproximativ 10% din suma totală strânsă de Ministerul Finanţelor în precedentele 18 emisiuni - un semn clar al activităţii şi lichidităţii în creştere în acest sector. De asemenea, felicităm partenerii Ministerului în succesul programului Fidelis, consorţiul de intermediari şi Rock FM, a căror colaborare a făcut posibile aceste rezultate. Sprijinul lor continuă să joace un rol crucial în transformarea titlurilor de stat Fidelis într-un vehicul de investiţii accesibil şi atractiv pentru români, contribuind în cele din urmă la stabilitatea şi creşterea economiei naţionale", a declarat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Potrivit comunicatului, oferta primară de vânzare a titlurilor de stat Fidelis a fost intermediată de sindicatul format din BT Capital Partners (Lead Manager şi Intermediar) şi Banca Transilvania (Grup de Distribuţie), precum şi Alpha Bank România, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale (Intermediari). De asemenea, titlurile de stat au putut fi cumpărate şi prin 10 participanţi eligibili.

"O nouă emisiune din cadrul programului Fidelis aduce un nou record, atât în valoarea subscrierilor, cât şi a numărului de investitori. Într-o piaţă care a văzut succesul mai multor emisiuni de titluri de stat şi corporative şi înaintea unei perioade volatile aşteptate din punct de vedere macroeconomic şi politic, unde decizii importante în ceea ce priveşte viitorul economiei locale şi globale se vor concretiza, observăm tendinţa investitorilor de a beneficia de un nivel atractiv al dobânzilor pe obligaţiuni cu risc redus dedicate populaţiei. De asemnea, scadenţa mai multor ediţii anterioare a susţinut nivelul disponibilului pentru investire şi a împins sumele atrase peste nivelul record stabilit la ediţia anterioară", a spus Daniela Secară, Directorul General al BT Capital Partners.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb